G4Media.ro

Cinci persoane au fost ucise şi două rănite într-un atac israelian asupra…

Sursa: Israel Defense Forces

Cinci persoane au fost ucise şi două rănite într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi din Nablus, în Cisiordania ocupată / Informația n-a fost confirmată de Israel

Semiluna Roşie Palestiniană a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că cinci persoane au fost ucise şi două au fost rănite într-un atac israelian asupra taberei de refugiaţi Balata din Nablus, în Cisiordania ocupată, informează AFP conform Agerpres.

Potrivit administraţiei taberei, atacul aerian a lovit o clădire ce găzduieşte un sediu al Fatah, principala organizaţie palestiniană.

Întrebată, armata israeliană nu a confirmat imediat această lovitură.

Tabăra Balata are 24.000 de locuitori, conform ONU, care o gestionează. Se ştie că această tabără găzduieşte tineri luptători care fac parte din ramuri armate ale mai multor grupuri palestiniene.

După 7 octombrie, armata israeliană a bombardat fără încetare Fâşia Gaza, dar şi-a intensificat incursiunile şi în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat din 1967 de Israel.

Aproximativ 200 de palestinieni au fost ucişi de colonişti şi soldaţi israelieni în Cisiordania din 7 octombrie, potrivit Ministerului Palestinian al Sănătăţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Când semeni vânt, culegi furtună.
    Aviz teroriștilor hamas, doritori de masacrat femei și copiii