G4Media.ro

Oficial de la Chișinău: Ilan Șor a revenit în Israel / Presa…

Foto: / Ilan Sor / Facebook

Oficial de la Chișinău: Ilan Șor a revenit în Israel / Presa moldovenească a scris că Şor a zburat din Istanbul la Moscova

Oligarhul fugar Ilan Şor a revenit în Israel după ce acum câteva zile plecase cu un avion privat într-o direcţie necunoscută nici de autorităţile de la Chişinău şi nici de cele israeliene, a declarat pentru postul de televiziune Moldova 1 şeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Ţentiu.

Potrivit autorităţilor de la Tel Aviv, Ilan Şor a revenit în Israel joi, 9 noiembrie, a spus Ţentiu.

„La data de 9 (noiembrie), la 21:34, Şor a revenit în Israel, însă autorităţile din Israel nu au comunicat de unde a venit Şor. Avem numai confirmarea faptului că a aterizat pe Aeroportul Ben Gurion Tel Aviv.

Nici în primul caz, nici în al doilea caz nu se cunoaşte unde a plecat şi respectiv de unde a venit”, a declarat şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, citat de NewsMaker.

Acelaşi oficial confirmase, joi, la TVR Moldova, că a primit din Israel informaţia că Ilan Şor a părăsit ţara la data de 6 noiembrie cu un avion privat, dar că autorităţile israeliene nu cunosc destinaţia oligarhului, care are de ispăşit în Moldova o pedeapsă cu 15 ani închisoare în dosarul fraudei de un miliard de dolari sustraşi din băncile moldoveneşti.

Ţentiu mai spunea că Federaţia Rusă este stat membru Interpol şi că la 6 noiembrie toate statele membre au fost solicitate să ia măsuri de reţinere în caz că Şor va fi pe teritoriul lor.

La 8 noiembrie, presa din Republica Moldova a scris pe surse că oligarhul fugar Ilan Şor a zburat din Istanbul la Moscova, unde urmau să aibă o întrevedere. La reuniune ar fi urmat să participe şi deputaţii socialişti Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea, precum şi secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.

„Le recomandăm autorilor acestui fake news să scrie scenarii de filme artistice fantasy. Ar avea succes”, a reacţionat purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiştilor, Carmen Sterpu.

Adrian Albu şi Bogdan Ţîrdea au confirmat că se află la Moscova, unde pe 8 noiembrie au participat la o reuniune a reprezentanţilor ţărilor din Comunitatea Statelor Independente, dedicată „temelor de securitate”. Deputaţii au negat, la rândul lor, informaţiile apărute în presă despre presupusa reuniune cu Ilan Şor.

Presa a menţionat că Dodon ar fi urmat să plece şi el spre capitala Rusiei pe 9 noiembrie. În dimineaţa zilei respective, Igor Dodon a făcut declaraţii la sediul PSRM din Chişinău. Totuşi, pe 10 noiembrie, Dodon a confirmat că va pleca în Rusia, însă nu ca să se întâlnească cu Şor.

El a spus că urmează să plece în Federaţia Rusă, mai exact în capitala regiunii Tatarstan, Kazan. Socialistul susţinea că va călători la Kazan pentru a-şi vizita doi dintre copiii săi, care îşi fac studiile acolo.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...