G4Media.ro

Putin pretinde că o parte din armamentul occidental pentru Ucraina ajunge la…

Sursa foto: Kremlin.ru

Putin pretinde că o parte din armamentul occidental pentru Ucraina ajunge la talibani

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că unele arme occidentale furnizate Ucrainei ajung prin contrabandă în Orientul Mijlociu, de unde sunt vândute talibanilor din Afganistan, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Acum se spune: în Orientul Mijlociu ajung arme din Ucraina. Păi bineînţeles că da, fiindcă sunt vândute. Şi sunt vândute talibanilor, iar de acolo ajung oriunde”, a spus Putin.

Din 24 februarie anul trecut, când forţele ruse au invadat Ucraina, puterile occidentale le-au trimis ucrainenilor armament în valoare de zeci de miliarde de dolari, pentru a rezista Rusiei. Kievul afirmă că toate armele livrate sunt controlate strict, însă unii oficiali occidentali şi-au exprimat îngrijorarea, iar Statele Unite au cerut Ucrainei să facă mai mult pentru combaterea problemei mai ample a corupţiei.

Şeful Interpol, Juergen Stock, a avertizat în iunie 2022 că o parte din armamentul avansat pentru Ucraina va ajunge la grupuri infracţionale organizate, reaminteşte Reuters.

Un raport despre războiul din Ucraina şi comerţul ilegal cu armament, întocmit de Iniţiativa Globală Împotriva Crimei Organizate Transnaţionale, arăta în martie că „în prezent nu există un flux substanţial de arme din zona de conflict ucraineană”, însă „toate precedentele sugerează că, în special dacă nu se reacţionează proactiv şi cu imaginaţie la ameninţare, la sfârşitul războiului actual câmpurile de luptă din Ucraina ar putea ajunge şi vor ajunge noul arsenal al anarhiei, care îi înarmează pe toţi, de la insurgenţii din Africa la gangsterii de pe străzile Europei”.

Conform Institutului pentru Economia Mondială din Kiel, primii opt donatori occidentali pentru Ucraina – în fruntea cărora se află SUA – şi-au luat angajamente militare în valoare de cel puţin 84 de miliarde de euro faţă de ucraineni.

Asistenţa militară americană include 160 de obuziere de 144 mm, 109 vehicule blindate Bradley, peste 111 milioane de gloanţe şi 38 de sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. No zi sa mori tu, putlere! Toti suntem prosti, numa’ voi astia din bula ruseasca le stiti pe toate… bula ruseasca include si (mal)formatiunea hAu.ru!

  2. Atat l-a invatat KGB-ul Sa minta fara sa clipeasca

  3. Da, și Rusia lui Putler sprijină teroristi Hamas din Palestina