G4Media.ro

Ciolacu: Eu cred că, până la finalul lunii noiembrie, o să trecem…

Sursa foto: Pixabay

Ciolacu: Eu cred că, până la finalul lunii noiembrie, o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament / În primul şi în primul rând vor creşte pensiile mici

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că, în opinia sa, până la finalul lunii noiembrie noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament. ”Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie”, a adăugat el, când toate pensiile vor fi mărite cu 13,8%, potrivit agenției news.ro.

”Închiderea inechităţilor – acest principiu cred că e un principiu de bază. În primul şi în primul rând vor creşte pensiile mici”, a susținut premierul.

Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la Târgul Indagra, despre pensii.

”La anul, conform legii, vom avea o indexare de 13,8%. Este indicele de inflaţie pe anul trecut. Ştiţi foarte bine că data trecută coaliţia a hotărât, când era prim-ministru dl. Nicolae Ciucă, pentru că inflaţia în anul curent era mult mai mare, am hotărât să aplicăm acelaşi lucru”, a declarat el.

”În viitoarea lege se regăseşte din nou acest fapt că trebuie cu indicele de inflaţie anual intervenit pe pensie. Eu cred că, până la finalul lunii noiembrie, o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie”, a adăugat el.

Marcel Ciolacu a afirmat că prin acest act normativ se vor închide unele inechităţi.

El a subliniat că, la 1 ianuarie, toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii.

”Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. Aplicarea directă va dura până când ministerul ia….într-un fel eu am devansat legea pensiilor, prin cererea de plată numărul 4, încercăm să o finalizăm anul acesta. Pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3”, a mai explicat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ”Închiderea inechităţilor – acest principiu cred că e un principiu de bază. În primul şi în primul rând vor creşte pensiile mici” – mai sus spune ca vor creste toate pensiile cu 13.5%. Asta va duce la cresterea inechitatilor, dar e posibil sa fi lipsit si la matematica, ca la romana stim sigur ca nu a fost prezent

  2. Șpagă electorală ordinară. Își aduc aminte de pensionari o dată la 4 ani. Scârbele!