G4Media.ro

SURSE Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, a fost…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SURSE Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, a fost ridicat de DNA / E suspect de luare de mită și divulgare de date / Durlea fusese concediat de USR și a fost repus în funcție de PSD-PNL

Update 10.32: Bogdan Durlea fusese concediat la șefia Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier în 2021 de fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă și a fost repus în funcție și menținut de miniștrii PSD-PNL Dan Vîlceanu și Sorin Grindeanu.

Una dintre mizele acestei instituții este sancționarea transportatorilor care circulă pe drumurile naționale cu TIR-uri încărcate peste limita admisă.

„Mafia păstorită de Sorin Grindeanu la Transporturi a primit o lovitură azi. Șeful regional al ISCTR, instituția care controlează greutatea camioanelor, a fost ridicat de DNA. Bogdan Durlea fusese pus de Bode șef la ISCTR. Eu l-am dat afară. După ce nu am mai fost ministru, a fost repus șef la regionala Cluj de PSD-PNL.

În vara lui 2021, adusesem un om cinstit la șefia ISCTR, pe Daniel Bejușcă, care a început controalele pe bune spre furia tuturor mafioților protejați politic, care distrug drumurile în România.

Rezultatul, previzibil: a fost schimbat din funcție după ce nu am mai fost la minister, iar apoi hărțuit abject, fix de cel ridicat astăzi de DNA.

PSD + PNL = Mafia”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.

Update 10.21: DNA a anunțat că se efectuează percheziții domiciliare  în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița – Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Comunicatul DNA:

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2023, în legătură cu protecția asigurată unor firme de transport.

În cursul zilei de 04 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare  în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița – Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

 

Știrea inițială: Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Cluj IT 4, a fost ridicat miercuri dimineață de procurorii DNA, fiind suspect de luare de mită și divulgare de date nedestinate publicității, conform surselor G4Media. În acest dosar au loc 22 de percheziții, inclusiv la sediul ISCTR din Cluj.

Conform presei locale, Durlea ar fi finul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea.

Conform ultimei declarații de avere depuse, Bogdan Durlea deține o casă, împreună cu soția sa, în Borșa, de 110 mp, cumpărată în anul 2022 și un teren intravilan de 395 mp în Baia Mare, achiziționat tot în anul 2022.

Soția sa mai are două case și un apartament în Borșa, primite donație, și un apartament cumpărat în 2008 în Cluj-Napoca.

De asemenea, aceasta mai are un teren intravilan de aproximativ 1500 de mp cumpărat în anul 2014, în Borșa, un alt teren intravilan în Borșa de 255 mp și alte două terenuri agricole de aproximativ 20.000 de mp, tot în Borșa, dobândite prin donație.

Bogdan Durlea are în garaj două mașini, un Opel din 2010 și un Audi din 2015, dar și o motocicletă din 2021.

Nu are conturi bancare sau bijuterii trecute în declarația de avere, în schimb are două credite scadente unul în 2049, de aproximativ 400.000 de lei, și unul în 2027 de 25.000 de lei.

Bogdan Durlea a câștigat în 2022, în calitate de Inspector Șef Teritorial la ISCTR suma de 72.191 lei, iar soția sa, comisar ANPC, suma de 53694 lei.

Din 2014 până în 2021, Bogdan Durlea a fost director al sucursalei Baia Mare a companiei de stat Conversmin.

Știre în curs de actualizare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. astia de muncesc in privat sunt rai si nu primesc donatii ca bugetarii.

  2. De ce?
    A mâncat cumva cârnații de Pleșcoi?

  3. Toți politrucii numiți în funcții trebuie arestați, iar averea trebuie confiscată. La mine în oraș, un politruc vechi, cu tată din protipendada comuistă, și-a ridicat cămin cultural în loc de casă, are barcă și proprietăți în deltă, fiind doar angajat la primărie… dar șpăgialii acționează la comandă, pentru a face loc altor hulpavi ai mafiei de partid. Șefii ipejeurilor sunt numiți în funcții după ce, împuterniciți, fac dovada supunerii față de haită, spre exemplu.

  4. din pacate,,totul e putred” in romanica,de la al cu primaria-n gura pin’ la cel cu presidentia-n …..

  5. Il ia pe asta, apoi pesedeneleaua il pune pe altul in loc. Sistemul e bolnav, indiferent cine sunt indivizii care se schimba in pozitiile astea, pana nu schimbam sistemul nu rezolvam nimic. PSDNL 50%, ce sa mai schimbi ma nene