G4Media.ro

Drulă: Vor crește taxele cu siguranță. Domnul Boloş e un specialist în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Drulă: Vor crește taxele cu siguranță. Domnul Boloş e un specialist în ameţeală, în salată de vorbe, în îmbrobodit sistemul administrativ românesc

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat miercuri lipsa reformelor şi a declarat că o creştere a taxelor va avea „un efect devastator asupra economiei”, relatează Agerpres. Drulă l-a indicat pe ministrul Marcel Boloș ca fiind un specialist în „amețeală”, lipsit de credibilitate.

„Vor creşte taxele, cu siguranţă. Şi este un efect devastator asupra economiei. Este o măsură, numită tehnic, prociclică. Adică o economie care deja frânează, îi mai pui piedică o dată. Nu o să aibă cine să plătească taxele astea. O să împingă business-uri în faliment şi business-uri, la negru. Este profund incorect, în momentul în care statul are o asemenea risipă şi nu există niciun fel de preocupare, de doi ani, nici măcar de a menţine constant nivelul (cheltuielilor – n.r.), dar să zici să reducă această risipă şi să eficientizeze orice din statul român”, a afirmat el, pentru B1Tv.

Liderul USR a criticat şi modul în care ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a purtat discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema implementării reformelor.

„Se băteau cu cărămida în piept cum se duc ei la Bruxelles. Evident că nu are credibilitate domnul Boloş. Domnul Boloş este un specialist în ameţeală, în salată de vorbe, în îmbrobodit sistemul administrativ românesc şi acoperit cu multe vorbe care nu înseamnă nimic. Nu prea merge la Bruxelles, că te întreabă oamenii ăia: ‘Ok, voi ziceţi că v-au crescut cheltuielile cu Ucraina. Cât?’. E greu… au mai încercat să ameninţe că ‘iese AUR, dacă nu ne lăsaţi pe noi într-un picior’ şi aşa mai departe. A vorbi despre incapacitate de plată, ca ministru de Finanţe al României, este complet iresponsabil. Pieţele observă asta şi cresc costurile de finanţare ale României. Pune în pericol costurile de finanţare, ratingul de ţară, cursul şi aşa mai departe”, a spus liderul USR.

Drulă a mai acuzat actuala coaliţie că nu a făcut reforme, iar promisiunile privind diminuarea cheltuielilor nu s-au concretizat deocamdată.

„Spuneam în primăvara lui 2022: ‘Opriţi-vă din cheltuielile fără rost, că vom ajunge la spitalul FMI’. Aşa se termină petrecerea de păcănele şi prafuri. Acum au spart farfuriile, petrecerea, prafurile, tot. Şi se întorc către noi şi ne zic că trebuie să ne ia banii din buzunar, ca să acopere asta. (…) Nu au făcut nicio reducere (de cheltuieli ale statului – n.r.). Au fost doar declaraţii. Nu există niciun text de lege”, a susţinut acesta, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Un amețit alunecos și incompetent.

  2. La poporul ghebos nu-i pasa , mâine daca-s alegeri tot cu PSDNLAUR votează ca astia au furat da ne-au dat si noua niște firmituri !Nu are nici o șansă tara asta sa fim serioși , am tot sperat în ultimii 20 de ani ca se mai cizelează poporul da de unde . Ma felicit ca acu 5 ani am ales sa plec in Germania !

  3. Foarte bine ca face aceste declaratii. M-as duce la sursa (original), insa nu stiu unde a facut declaratia. Apoi, stie si Drula ca orice afirmatie trebuie urmata de exemple. Deci, dati-ne exemple de institutii in care se pot face economii si unde se praduiesc banii fara rost. Ati spus o data despre ministerul fostei Firea. Banuiesc ca incepand cu Guvernul, trecand prin agentii si ministere, mai sunt exemple destule care sa ne aduca aminte cum, unde se fura, au salarii nejustificate, scheme bombate, etc. Multumesc.

    • Vezi că ai luat-o pe arătură.

      1. Declarațiile au fost făcute la B1. Scrie în articol.
      2. Economiile pot fi făcute prin concedierea tuturor angajaților incompetenți din instituțiile publice (poliție locală, IPJ, Consilii Județene, Prefecturi, primării, spitale, ANPC – vrei să mai enumăr?). Adică, pe bune. Care dintre instituțiile publice te-au surprins pe tine cu activitatea lor?
      De asemenea, șefii lor care stau pe bani grași pot fi înlocuiți cu alții care stau pe bani de 5 ori mai puțini și fac de infinite ori mai mult.

      Coroborând 1. și 2., pot reitera opinia din introducere: ai luat-o pe arătură.
      Servus!