G4Media.ro

VIDEO Premierul japonez Fumio Kishida, filmat în timp ce mănâncă un pește…

Sursa foto: Captură video - Twitter / Nexta

VIDEO Premierul japonez Fumio Kishida, filmat în timp ce mănâncă un pește pescuit de la Fukushima, pentru a promova produsele din regiune: „Este foarte bun. Sigur și delicios”

Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, a apărut miercuri într-o înregistrare video care îl arată în timp ce mănâncă peşte pescuit la Fukushima pentru a promova produsele din această regiune niponă, după restricţiile chineze impuse în urma deversării apelor provenite de la centrala nucleară locală, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest videoclip difuzat de Guvernul japonez pe reţelele de socializare îl arată pe premierul nipon aşezat la o masă alături de alţi trei miniştri, în timp ce mănâncă orez, calcan, friptură de porc, legume şi fructe de la Fukushima, în contextul în care autorităţile de la Tokyo s-au angajat să apere reputaţia acestei regiuni după decizia lor controversată.

„Este foarte bun”, a spus Fumio Kishida în faţa camerelor de filmat după ce a mâncat sashimi, îndemnându-i pe consumatori să cumpere în continuare aceste produse marine japoneze, care sunt „sigure şi delicioase”.

Japonia a început săptămâna trecută să deverseze în Oceanul Pacific apele folosite pentru răcirea reactoarelor avariate de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, care a fost avariată după tsunamiul produs în 2011 în nord-estul ţării.

Numeroşi reprezentanţi ai industriei pescuitului din Japonia s-au declarat îngrijoraţi în legătură cu impactul pe termen lung pe care această decizie ar putea să îl aibă asupra reputaţiei produselor nipone de origine marină.

China şi-a suspendat săptămâna trecută toate importurile de produse marine provenite din Japonia, ca reacţie după operaţiunea de deversare, validată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi despre care Guvernul din Tokyo a dat asigurări spunând că nu este periculoasă pentru mediul înconjurător şi nici pentru sănătatea umană.

Ambasada Japoniei de la Beijing şi mai multe şcoli japoneze din China au fost atacate cu cărămizi şi cu ouă, iar autorităţile de la Tokyo le-au recomandat cetăţenilor niponi aflaţi în China să evite să vorbească tare în public în limba japoneză.

De asemenea, companii nipone au fost vizate de un val de hărţuiri telefonice practicate de numeroşi cetăţeni chinezi.

Prim-ministrul Kishida urmează să se deplaseze joi la Tyosu, principala piaţă de peşte a ţării, aflată în Tokyo, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai acestei industrii şi pentru a degusta din nou produse alimentare din Fukushima.

Japonia i-a cerut Chinei, principala sa piaţă de export pentru produse marine, să ridice acea interdicţie, ameninţând că va depune o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Directorul AIEA, Rafael Grossi, a reiterat marţi că apa provenită de la centrala Fukushima şi deversată în mare nu este periculoasă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...