G4Media.ro

Discuție telefonică Lavrov – Blinken, după arestarea ziaristului american Evan Gershkovici, acuzat…

Sursa foto: evangershkovich.com

Discuție telefonică Lavrov – Blinken, după arestarea ziaristului american Evan Gershkovici, acuzat de Rusia de spionaj

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut duminică „eliberarea imediată” a unui jurnalist american reținut în Rusia sub acuzația de spionaj, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Serghei Lavrov, a anunțat un purtător de cuvânt, citat de agenția AFP.

Blinken „a transmis îngrijorarea gravă a Statelor Unite cu privire la reținerea inacceptabilă de către Rusia a unui jurnalist cetățean american. Secretarul a cerut eliberarea imediată a acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt Vedant Patel, adăugând că înaltul diplomat american a îndemnat, de asemenea, Moscova să îl elibereze pe americanul reținut Paul Whelan.

Serghei Lavrov, citat de ministerul rus de Externe, a afirmat în cadrul discuției telefonice că oficialii americani și presa occidentală ar trebui să se abțină de la „agitația” cu privire la acest caz.

Ministerul rus de Externe a mai spus că Lavrov i-a spus lui Blinken că „un tribunal va stabili soarta viitoare” a ziaristului.

Ziaristul Wall Street Journal a fost reținut în Rusia sub acuzația de spionaj, iar Moscova susține că acesta a fost prins „în flagrant direct”.

Evan Gershkovici, un reporter rusofon în vârstă de 31 de ani, cunoscut pentru rigurozitatea sa, a fost arestat la Ekaterinburg, în Urali.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...