G4Media.ro

Țările nordice, plan comun de apărare aeriană pentru a contracara amenințarea rusă

Sursa foto: Wikimedia Commons – Ministry of Defense – Lithuania / Arz1969

Țările nordice, plan comun de apărare aeriană pentru a contracara amenințarea rusă

Forțele aeriene ale Suediei, Norvegiei, Finlandei și Danemarcei au căzut de acord asupra obiectivului de a crea o apărare aeriană nordică unificată, menită să contracareze amenințarea crescândă din partea Rusiei, transmite The Guardian.

Comandanții forțelor aeriene din cele patru națiuni nordice au semnat o declarație de intenție prin care vor opera avioanele de luptă ca o singură flotă, pe baza modalităților deja cunoscute de operare în cadrul NATO, potrivit declarațiilor forțelor armate ale celor patru țări.

Forțele aeriene ale Danemarcei au declarat:

  • „Scopul final este de a putea opera fără probleme împreună ca o singură forță prin dezvoltarea unui concept nordic pentru operațiuni aeriene comune, bazat pe metodologia deja cunoscută a NATO”.

Cooperarea va cuprinde comanda și controlul integrat, planificarea și execuția operațională, desfășurarea flexibilă a forțelor, supravegherea comună a spațiului aerian și instruirea.

Comandantul forțelor aeriene daneze, generalul-maior Jan Dam, a declarat pentru Reuters:

  • „Flota noastră combinată poate fi comparată cu cea a unei mari țări europene”.

Norvegia are 57 de avioane de luptă F-16 și 37 de avioane de luptă F-35, încă 15 aflându-se în faza de comandă. Finlanda are 62 de avioane F/A-18 Hornet și 64 de F-35 în comandă, în timp ce Danemarca are 58 de F-16 și 27 de F-35 în comandă. Suedia are peste 90 de avioane Gripens.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Putea sa faca acest lucru si flancul estic Polonia,Romania,Bulgaria ,dar in ultimele doua exista niste distrusi cu doua clase care ar cam vrea sa swuga niste sireturi sovietice pe doua ruble.Nu stiu cat de distrusi intelectual si cat de inculti pot fi unii cetateni din Romania,Ungaria sau Bulgaria,incat sa uite cei 44 de ani in care sovieticii ne-au stat cu bocancul pe gat,si sa isi mai doreasca asta.

    • Mulți sunt nostalgici și pentru că pe vremea aceea erau tineri, în putere, sănătoși … Oamenii tind sa-și aducă aminte într-o notă pozitivă de perioada în care erau tineri. Sigur, nu se aplică la toți, sunt și oameni mai puțin emotivi care își aduc aminte de toate dificultățile.
      Nu vreau să-i scuz, mă deranjează și pe mine faptul că oamenii uită cât am avut de suferit din cauza rușilor.
      Cred că esențial e ce facem noi restul pentru a nu-i lăsa pe nostalgici să decidă pentru noi.

    • Mariane,amaratule,si tu ai vreo cateva vaccinuri ca altfel nu ajungeai la varsta in care sa versi tampenii sovietice in anul 2023 intr-o tara Nato si Ue.Emigreaza in mm in Belarus si bucura-te de „libertatea” Putinista,noi ne vedem de ale noastre obtinute prin sacrificiul eroilor din ’89,nu va tine nimeni cu forta aici distrusilor cu coloana vertebrala de euglena verde. Dispari in mm ,umanitatea iti va fi recunascatoare!!!

    • „Incult esti tu?”…. 🤣🤣🤣
      Asta e maximul ce poti? De vreo 4 ani sunt uimit de cat de prosti sunt putinistii care platesc niste reta.rdati sa le sustina cauza. Baietica,rolul tau principal de sustinator putinist e de ingrasamant natural,iq-ul tau negativ nu iti permite sa combati pe aici. Fa-te util,iroleaza-te in armata rosie,numai sacrificiul suprem poate justifica rublele ale,ceea ce debitezi tu pe aici… E de clasa a 4-a( care chiar ti-ar fi utila,atunci incepe gramatica).

  2. Pentru ca nu sunt un putinist spalat pe creier nu sunt de acord cu cenzura,dar un test iq ar fi totusi necesar. Un semianalfabet ca Marian Marianovici ca re o swuge pe doua ruble dar emite niste ineptii caracteristice unui Iq subunitar ar trebui cel putin editat,libertate europeana dar totusi…. Un cetatean cecen care cel mai probabil nu a absolvit clasa a 4-a nu poate da copy paste la tampenii putiniste si sa mai si castige 15 lei /zi pentru asta,chiar daca e foarte putin multi oameni sanatosi la cap castiga mai putin decat distrusul asta.
    .

  3. 🤣🤣🤣🤣🤣😂😂😂
    Daca ai castigat 10 centi pentru ta.mpeniile postate ( pe care nivelul tau intelectual le considera geniale) aia care te platesc sunt mult mai proshti ca tine. Ceea ce nu e neaparat o lauda pentru ca de 4 ani Kremlinul plateste niste re.tardati cu doua clase sa combata pentru ei… Nu a iesit bine deloc,pro.stia e la fel de penibila in orice colt al planetei.

  4. Ai stiut sa scrii 1000 ???!!! Sunt impresionat pana la lacrimi!!! Esti un distrus,semianalfabet care a ajuns la concluzia ca decat sa impinga roaba pe 200 de lei mai bine mananca ca.cat sovietic pe 100. E gata,liniste-te ,”voluntarii” din armata rosie castiga 400 de euro,deci sacrificiul suprem asta iti aduce. Mai bine mergi la cersit i occidentul decadent, e mai profitabil si muuult mai onorabil. Sclavi sovieticii in 2023, treceti in secolul 21 distrusilor!!!!!

  5. Ok ,e cam greu sa combati de la club! Mariane nu ai vrea sa iti sparg gura personal,Timisoara cumva???

  6. Tu ai creierul atrofiat de la propaganda rusiei bai R@ppandula sovietica 👍🏼

  7. Hai te rog ,stabileste un meeting,am niste prieteni ucrainieni care de abia asteapta o intalnire cu niste fomisti ca tine. Vream sa stabilim un precedent,care sa va potoleasca anlfabetilor pentru vreo 5 ani.Va pune m pe youtube ,numai haideti sa va decimam distrusilor!!!

  8. Cand va adunati curajul,stabiliti o intalnire in Timisoara amaritolo..Va facem vedete,o sa planga toate babele de mila voastra,poate va vor dona procent din pensie: jigodiii putiniste,gunoaie ale societatii moderne. Sper ca ajungeti toti la inrolare inainte sa va aducem in stare vegetativa.