G4Media.ro

Rusia încearcă să „înghețe” războiul înainte de reluarea asaltului, afirmă Stoltenberg

Sursa foto: NATO.int

Rusia încearcă să „înghețe” războiul înainte de reluarea asaltului, afirmă Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că Rusia încearcă să „înghețe” luptele din Ucraina în timpul iernii pentru a-și pregăti forțele pentru un nou atac la începutul anului viitor, potrivit The Guardian.

Condițiile pentru o soluționare pașnică a războiului „nu există acum”, a declarat șeful NATO în cadrul unui eveniment găzduit de Financial Times, în contextul în care, timp de săptămâni întregi, s-a speculat cu privire la posibilitatea unor discuții diplomatice.

„Condițiile [pentru discuții] nu există acum, deoarece Rusia nu a dat niciun semn de implicare în negocieri care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus șeful NATO, înainte de a adăuga:

„Ucrainenilor le revine sarcina de a decide când este momentul potrivit pentru a începe să negocieze și pentru a conveni asupra condițiilor. Cele mai multe războaie și, cel mai probabil, și acest război, se încheie la masa negocierilor”.

Stoltenberg i-a îndemnat pe aliații din NATO să continue să trimită arme la Kiev în timpul iernii, deoarece, a avertizat el, Rusia caută o „pauză” în lupte pentru a se pregăti pentru o ofensivă de primăvară.

„Ceea ce vedem acum este că Rusia încearcă să încerce să înghețe acest război, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a se regrupa, a se repara și a se recupera și a încerca să lanseze o ofensivă mai mare în primăvara anului viitor”, a subliniat acesta.

„Paradoxul este că, cu cât ne dorim mai mult o soluție pașnică, negociată, asigurându-ne că Ucraina prevalează, cu atât mai urgent este să acordăm sprijin militar Ucrainei”, a mai spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...