G4Media.ro

Stratul de zăpadă este de 20 – 50 centimetri în zonele înalte…

sursa foto: Pexels/ Flo Maderebner

Stratul de zăpadă este de 20 – 50 centimetri în zonele înalte din Suceava şi poate ajunge la 1,5 metri, anunță Salvamont/ Recomandări pentru cei care vor parcurge trasee montane în minivacanţă

Salvamont Suceava atrage atenţia că, în masivele Rarău, Giumalău, Suhad, Bistriţei şi Călimani, stratul de zăpadă aşternut are 20-50 de centimetri, iar în unele zone poate ajunge la 1,5 metri, transmite News.ro. Salvamontiştii au făcut unele recomandări celor care vor profita de zilele libere pentru a urca pe munte, transmite News.ro.

Salvamont Suceava a transmis un mesaj de atenţionare, pe Facebook, pentru cei care vor parcurge trasee montane în această perioadă.

”Stratul de zăpadă în zona montană este de cca. 15 – 20 cm grosime în masivele Rarău, Giumalău, Suhard, Bistriţei şi ajunge la cca 40 – 50 cm în masivul Călimani. În zonele unde vântul a viscolit zăpada (de regulă la limitele dintre pădure şi golul alpin) şi pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge şi până la 1,5 m”, se arată în postare.

De asemenea, salvamontiştii au făcut unele recomandări turiştilor:

– să ţină cont de atenţionările de vreme rea, respectiv cod galben/portocaliu (vânt, precipitaţii, etc.) şi să nu se hazardeze pe traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă din cauză că marcajele turistice, exceptând stâlpii indicatori, sunt acoperite de zăpadă sau de crengile arborilor;

– să fie echipaţi corespunzător, astfel: ghete iarnă, parazăpezi, jachetă de vânt, polar, rucsac, căciulă, apă, dulciuri, ochelari, etc.

– să se informeze în legătură cu starea traseului ce urmează să fie abordat;

– în cazul în care consideră că au anumite probleme sau au pierdut marcajul traseului, este indicat să telefoneze serviciului salvamont pentru informaţii sau pentru intervenţii în timp optim, pentru a se evita situaţii neplăcute, uneori critice.

Nu sunt recomandate următoarele trasee montane în masivul Călimani:

– traseul marcat cu punct roşu, între şaua Negoiu şi Poiana Izvoarele;

– traseul marcat cu punct albastru, între Gura Haitii şi vf. Călimaniul Cerbului

– traseul marcat cu cruce roşie – Poiana Izvoarelor – Coada Pietrosului;

Nu sunt recomandate următoarele trasee montane în masivul Rarău:

– traseul marcat cu cruce albastră – circuit Pietrele Doamnei. Recomandăm ca numai cei echipaţi corespunzător să acceseze acest traseu.

– traseul marcat cu cruce galbenă, Izvorul Alb – Limpedea – Rarău, deoarece a fost deteriorat de exploatările forestiere, dar turiştii pot urca pe traseul marcat cu punct albastru care pleacă spre Rarău de la baza pârtiei Rarău;

Pentru accesul auto în zona montană este recomandat ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă, deoarece pe unele zone de drum poate fi zăpadă, respectiv gheaţă.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...