G4Media.ro

Pakistan: Talibanii pun capăt încetării focului și ordonă atacuri la nivel național

sursa foto: Pixabay

Pakistan: Talibanii pun capăt încetării focului și ordonă atacuri la nivel național

Talibanii pakistanezi au anunțat luni încetarea armistițiului pe care îl declaraseră în iunie, dar care a fost respectat doar parțial, și au ordonat luptătorilor lor să comită atacuri în tot Pakistanul, potrivit Le Figaro.

„În timp ce operațiunile militare continuă împotriva mujahedinilor în diferite zone (…) este imperativ să comiteți atacuri oriunde este posibil în țară”, le-a transmis Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP) oamenilor săi într-un comunicat.

TTP a prelungit pe termen nedefinit în iunie un armistițiu care era în vigoare de mai multe săptămâni, datorită „progreselor” înregistrate în negocierile de pace cu oficialii statului pakistanez, care au început în luna mai în capitala afgană, Kabul, sub medierea talibanilor afgani.

Dar această încetare a focului nu a fost niciodată respectată cu adevărat, nici de TTP, care și-a continuat atacurile, care nu mai erau îndreptate împotriva civililor ca înainte, ci în principal împotriva forțelor de securitate, și nici de armata pakistaneză, care a continuat să îi urmărească luptătorii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. @ Ioan Aurel Popaa – Crezi? Daca te referi la virgula din primul paragraf, ar trebui sa stii ca acolo e o apozitie dezvoltata si chiar sunt corecte virgulele alea.