G4Media.ro

Bogdan Aurescu, consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony…

sursa foto: Captură video

Bogdan Aurescu, consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken/ Ce subiecte vor aborda cei doi

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea, marţi, consultări politice cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cu prilejul vizitei pe care înaltul oficial american o efectuează în România, transmite News.ro.

”Consultările dintre ministrul Bogdan Aurescu şi secretatul de stat Antony Blinken vor marca aniversarea Parteneriatului Strategic România-SUA, care reprezintă un pilon esenţial al politicii externe şi de securitate a României şi a cărui aprofundare, pe toate dimensiunile sale, reprezintă un obiectiv al ambelor părţi”, a transmis, duminică, MInisterul de Externe, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că vizita va oferi ocazia ”reconfirmării angajamentului bilateral solid pentru întărirea cooperării în promovarea proiectelor de interes în domeniile politic, securitar, militar, economic, energetic”.

”Astfel, în cadrul discuţiilor, ministrul Aurescu şi secretarul de stat Blinken vor trece în revistă stadiul cooperării bilaterale în domeniile de interes, inclusiv în baza priorităţilor stabilite cu ocazia vizitei ministrului Aurescu la Washington, în luna noiembrie 2021, precum creşterea prezenţei militare a SUA în România, consolidarea posturii NATO în regiunea Mării Negre, procesul de aderare a României la OCDE şi avansarea proiectelor comune din domeniul nuclear civil. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera, totodată, interesul României, ca Partener Strategic al SUA, pentru înregistrarea de progrese concrete în ce priveşte accederea ţării noastre în programul Visa Waiver”, a mai transmis MAE.

Potrivit oficialilor ministerului, vizita va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun faţă de promovarea şi consolidarea relaţiei transatlantice şi a rezilienţei democratice.

”De asemenea, vor fi abordate evoluţiile recente în materie de securitate, cu accent asupra regiunii Mării Negre şi securităţii pe Flancul Estic al NATO, ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, şi eforturile comunităţii transatlantice de a gestiona impactul acesteia asupra securităţii regionale şi a stabilităţii globale”, se mai arată în docimentul citat.

Întrevederea dintre cei doi oficiali se va concentra, astfel, şi pe coordonarea bilaterală în vederea asistenţei acordate Ucrainei şi a implementării deciziilor privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, adoptate în timpul Summitului Alianţei de la Madrid. Discuţiile vor viza, de asemenea, evoluţia situaţiei regionale de securitate la Marea Neagră, cei doi oficiali urmând să efectueze un schimb de opinii cu privire la viitoarele evoluţii şi consecinţele acestora în plan securitar mai larg asupra Europei şi la nivel global.

”Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta eforturile multidimensionale ale României de ajutorare a Ucrainei, inclusiv asistenţa umanitară acordată refugiaţilor din ţara vecină şi măsurile luate de Guvernul României pentru a facilita tranzitul produselor agricole ucrainene prin ţara noastră, în scopul evitării unei crize alimentare globale. De asemenea, în condiţiile creşterii impactului agresiunii militare ruse asupra întregii regiuni a Mării Negre, ministrul afacerilor externe se va referi la miza susţinerii vecinilor Ucrainei, cu accent pe Republica Moldova, context în care va sublinia rolul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, în care SUA joacă un rol important. Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta totodată sprijinul multidimensional acordat de România statului vecin”, a mai transmis MAE.

La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu şi secretarul de stat Antony Blinken vor susţine declaraţii comune de presă.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat oficial că Antony Blinken va participa la ministeriala NATO de la Bucureşti, urmânda avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicilae Ciucă şi ministrul Bogdan Aurescu.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. De abordat și consecințele politice interne și geopolitice balcanice ale neprimirii românilor în Schengen.

    • Ce are SUA cu Schengen? Au votat cumva americanii impotriva? 😃 Nu am intrat pt ca nu meritam asa cv. Chiar si in acest moment sunt politisti de frontiera si sefi (peste 150 la numar) care sunt cercetati de DNA. Despre ce vorbim?!

  2. Cum adica „vor aborda”? AUR-escu e acolo in calitate de ascultator.Blinken va tine un monolog si la sfarsitul acestuia va raspunde dând din capusorul lui rotund ca a inteles. Cu Blinken poate avea un dialog cei cu ceva afinitati politice nicidecum acest personaj alambical.