G4Media.ro

VIDEO Sectorul 3: Primul an în care au fost împodobite și bulevardele…

sursa foto: Facebook/ Primaria Secotorului 3

VIDEO Sectorul 3: Primul an în care au fost împodobite și bulevardele cu luminiţe, nu doar parcurile

Primarul Robert Negoiţă a aprins, joi, luminile de sărbători din Sectorul 3, anunţând că este primul an în care au fost împodobite bulevardele cu luminiţe, nu doar parcurile, relatează Agerpres.

Edilul a fost prezent în Piaţa Alba Iulia, cu ocazia evenimentului „DARcembrie”, urmat de un spectacol de muzică şi lumini care a marcat debutul perioadei de sărbători, informează Primăria Sectorului 3.

„Cetăţenii Sectorului 3 şi mai ales copiii merită să fie întâmpinaţi cu lumini de sărbătoare în această frumoasă perioadă a anului. Anul acesta am considerat că trebuie să marcăm luna cadourilor aşa cum se cuvine pentru o capitală europeană. Este primul an în care am împodobit bulevardele cu luminiţe şi nu doar parcurile, aşa cum am făcut în ceilalţi ani”, a declarat primarul Robert Negoiţă.

În total au fost montate 2.433 de echipamente LED, dintre care: 984 de perdele şi şiruri luminoase; 122 traversări; figurine şi medalioane cu tehnologie LED, având consum redus de energie electrică, cu diverse forme specifice sărbătorilor de iarnă: steluţe, brad, sfere, fulgi de nea, cadou.

Primăria Sectorului 3 a amplasat în acest an decoraţiuni de sărbători în următoarele 19 zone din sector: bd. Unirii tronson între Piaţa Unirii – Piaţa Alba Iulia; bd. Decebal tronson între Piaţa Alba Iulia – Piaţa Muncii; bd. Burebista tronson între Piaţa Alba Iulia – C. Dudeşti; Calea Dudeşti tronson între bd. Burebista – M. Bravu; bd. Mihai Bravu tronson între Splai – Piaţa Muncii; bd. Camil Ressu tronson M. Bravu – bd.1 Decembrie 1918; bd. N. Grigorescu tronson între C. Ressu – L. Rebreanu; bd. Lucreţiu Pătrăşcanu; bd. Theodor Pallady; bd. Mircea Vodă; Rond Piaţa Alba Iulia; Piaţa Muncii; Intersecţia Mihai Bravu – Calea Dudeşti; Intersecţia Dristorului – bd. Camil Ressu; Intersecţia Câmpia Libertăţii – L. Rebreanu; Intersecţia L. Rebreanu – N. Grigorescu; Intersecţia Camil Ressu – N. Grigorescu; Parcul IOR; Intrare Parc Titanii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si-a si găsit anul potrivit. :((
    Vedeți că în Sectorul 3, in ultimele 5 zile, de cel puțin 2 ori au lăsat felinarele aprinse toată ziua, iar noaptea le-au închis.