G4Media.ro

Se reia licitaţia pentru finalizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Braşov-Bacău /…

Sursa foto: Pixabay

Se reia licitaţia pentru finalizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Braşov-Bacău / Valoare estimată: 45 de milioane de lei, fără TVA

Licitaţia pentru finalizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Braşov-Bacău va fi reluată, iar Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, miercuri, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunţul de participare pentru lansarea procedurii de achiziţie publică pentru noul contract, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, informează Agerpres.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 16 ianuarie 2023.

„Studiul de Fezabilitate trebuie să fie finalizat în 24 de luni, după semnarea noului contract, lansat în licitaţie (valoare estimată: 45 de milioane de lei, fără TVA). După finalizarea studiului de fezabilitate, construcţia propriu-zisă a autostrăzii Braşov-Bacău va fi finanţată prin fonduri europene (POT 2021-2027)”, a notat Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul va asigura realizarea unui sector de autostradă ce va face legătura între oraşele Braşov şi Bacău, acesta făcând parte din autostrada cu denumirea generică „Moldova”, indicativ A5 cuprins în MPGT şi care realizează legătura între localităţile Braşov – Târgu Secuiesc – Oneşti – Bacău.

Proiectul este cuprins în strategia de finanţare în cadrul noului Program Operaţional Transport 2021-2027.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. AFACERE DE AFACERE PENTRU PARTID

  2. Cred ca suntem singura tara din Europa – inclusiv tarile non-EU – care am dat pe studii de fezabilitate mai mult decat pe autostrazile in stine, iar cand sa incepem sa facem autostrazile am selectat numai tepari care nu sunt in stare sa termine o autostrada.