G4Media.ro

Victor Negrescu în plenul Parlamentului European, despre intrarea României în spațiul Schengen:…

Sursa Foto: www.schengenvisainfo.com - ilustrație generică

Victor Negrescu în plenul Parlamentului European, despre intrarea României în spațiul Schengen: „Printre statele membre care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestor noi oportunităţi vor fi chiar Olanda şi Austria” / ”Volumul tranzacţiilor comerciale între România şi principalele sale state partenere din UE va creşte cu peste 10%”

Europarlamentarul Victor Negrescu a susţinut, în plenul Parlamentului European, necesitatea aderării României la spaţiul Schengen, a prezentat beneficiile pentru Uniunea Europeană şi statele membre, precum şi argumentele care pot sta la baza unei decizii favorabile României. Eurodeputatul român a subliniat într-un comunicat de presă faptul că această extindere este în interesul tuturor statelor membre UE, mai ales în contextul provocărilor actuale.

„Aderarea României la spaţiul Schengen înseamnă beneficii pentru întreaga Uniune Europeană. Specialiştii estimează faptul că volumul tranzacţiilor comerciale între România şi principalele sale state partenere din Uniunea Europeană va creşte cu peste 10% în următorii ani.

Creşterea PIB-ului României, Bulgariei şi Croaţiei, va conduce la un efect multiplicator în economia europeană, care se confruntă deja cu un risc crescut de recesiune. Extinderea spaţiului Schengen înseamnă şi un mesaj pro-european puternic în regiunea noastră, dar şi creşterea capacităţii de sprijin a Ucrainei şi a procesului său de reconstrucţie”, a explicat vicepreşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, eurodeputatul Victor Negrescu.

Reprezentantul României în legislativul european a subliniat faptul că Olanda şi Austria vor fi printre principalele state membre care vor beneficia de acest nou context şi a făcut apel la reprezentanţii Parlamentului European şi ai Comisiei, care în prezent susţin România în acest demers, să continue să aducă argumente în sprijinul beneficiilor aderării, liderilor politici şi guvernelor de dreapta reticente.

„Printre statele membre care vor beneficia cel mai mult de pe urma acestor noi oportunităţi vor fi chiar Olanda şi Austria, ţări conduse de guverne de dreapta, cu care România întreţine relaţii comerciale speciale, şi care, în prezent, se opun extinderii, fără a avea argumente în acest sens.

Fac apel către toţi colegii din Parlamentul European şi către Comisie să ne susţină în continuare, prezentând aceste argumente, astfel încât să putem avea un vot pozitiv pentru România în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie”, a precizat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. PANA UNA ALTA PARTIDUL A MAI DAT UN TUN CU BANII romaniei.
    A „CUMPARAT” CU 60 MILIOANE DE EURO DATORIILE DE 200 DE MILIOANE DE EURO ALE „cer albastru”.

  2. Daca Negrescu ar fi convins colegii lui din PSD si PNL sa nu mai fure, sa nu mai fie corupti, sa nu mai mutileze si sa politizeze justitia etc, Romania era demult in spatiul Schengen.
    Dar Negrescu a participat la golaniile din timpul USL1 (Ponta-Antonescu), la marsaviile din timpul lui Draknea, la noile faradelegi de acum, cu USL2, asa ca nu e deloc credibil.

  3. Tot nu e clar de ce se împotrivesc cele două state, daca au așa mari avantaje.

  4. Spre deosebire de cum era în România Regală, intelectualitatea oengistă, singura activă civic, lasă clasa politică, vai de ea, să se descurce singură cu un fel de agresiune pe bază de dispreț, care mărește influența rusă spre Serbia și Balcani, prin pescuitul în ape tulburi.
    Consecințele politice interne ale concluziei „Occidentul nu ne vrea!” pot fi catastrofale.

  5. Povesti romanesti 😃 Zice el ca vor beneficia si ei de avantaje dar ce nu ia Negrescu in considerare ca daca olandezi vad ca au 2-3 avantaje si 7
    dezavantaje tot nu e un beneficiu. La ei totul se pune pe cantar,la noi se baga sub pres.Asta ne face diferiti!