G4Media.ro

Peste 200 de dezertori ruși ajung în Spania în căutare de protecție…

Sursa foto: RONALDO SCHEMIDT / AFP

Peste 200 de dezertori ruși ajung în Spania în căutare de protecție internațională / Printre ei, un soldat  dintr-o unitate acuzată de crime de război după masacrul de la Bucea: ”Acesta este un război criminal început de Rusia”

Convocarea civililor activată în septembrie de către președintele rus Vladimir Putin se remarcă și în Spania. În doar nouă luni, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, toate cererile de azil de la cetățenii ruși primite în 2020 – ultimul an pentru care există înregistrări – au fost deja depășite, scrie publicația spaniolă Cadena Ser, citată de Rador.

Până în prezent, Ministerul de Interne a primit deja 464 de cereri de protecție internațională de la rușii care și-au părăsit țara, potrivit unor surse oficiale din Poliția Națională. Aproape jumătate dintre aceștia, mai exact, 45% din cazurile care ajung, susțin „teama de recrutare sau dezertare”, potrivit acestor surse.

Majoritatea acestor persoane sunt cetățeni din Rusia care ajung în Spania pe cale rutieră, deși sunt și cazuri de cetățeni care sosesc cu avionul, în special pe aeroportul Adolfo Suárez-Barajas din Madrid, unde sunt primiţi în camera solicitanților de azil.

„Ei sosesc cu viză de turist și susțin în principal că au o obiecție de conștiință în faţa riscului de a fi recrutați. De asemenea, am depistat profiluri de persoane LGTBI și oponenți politici care nu vor să se înroleze în rândurile rusești, toți afirmând că sunt grav afectați de represiuni în urma invadării Ucrainei”, povesteşte directorul general al Comisiei Spaniole de Ajutor pentru Refugiați (CEAR), Estrella Galán.

Una dintre aceste persoane este Nikita Șibrin, după cum a dezvăluit săptămâna aceasta ziarul „The Guardian”, un cetățean rus în vârstă de 27 de ani, care făcea parte din Brigada 64 Gărzi separate de pușcă motorizată, o unitate acuzată de săvârșirea de crime de război cu uciderea premeditată a unor civili neînarmați în Bucea și Andriivka, în martie. Acest soldat din forțele armate ruse a aterizat cu câteva zile în urmă la Madrid pentru a cere azil politic.

El a decis să fugă din Rusia după ce și-a părăsit unitatea din Ucraina în iunie, când le-a spus comandanților săi că se opune războiului şi a fost amenințat cu închisoarea dacă ar dezerta. Șibrin a fugit, ascunzându-se într-un camion care se îndrepta spre Rusia pentru a colecta alimente. După cum a declarat la sosirea sa la Madrid, este nerăbdător să depună mărturie la o instanță internațională despre experiențele sale din Ucraina: „Nu am nimic de ascuns”, a asigurat el, „acesta este un război criminal pe care l-a început Rusia”.

Pe plan internațional, datele confirmă acest exod. Aproximativ 700.000 de cetățeni ruși au fugit din țara lor și au ajuns în Georgia, după cum a confirmat președintele acesteia, Salome Zurabişvili, cu câteva zile în urmă. Dintre toți, conform d-nei Zurabişvili, aproximativ 100.000 de ruși au rămas în Georgia, în timp ce ceilalți 600.000 ar fi putut călători în alte țări, precum Turcia, Kazahstan, Georgia și Finlanda.

În cazul Spaniei, sosirea cetățenilor ruși care au nevoie de azil este foarte scăzută. În 2020 au fost înregistrate 458 de cereri de protecție internațională în această țară, adică 0,52% din totalul cererilor care au fost notificate în acel an.
De la CEAR se spune că guvernul este sensibil la cererile primite de la dezertori. „În situații anterioare, cu alte naționalități, Spania a refuzat protecția [în cazuri similare]. Sperăm ca de această dată criteriile să se schimbe și să fie extinsă la persoanele care susțin obiecție de conștiință”.

Potrivit surselor din poliție consultate de CADENA SER, toate aceste cereri sunt în curs de procesare.

Sursa: Cadena Ser/ Rador/ Traducerea: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...