G4Media.ro

Locuitorii din Herson renunță la cartelele SIM rusești

Sursa foto: Unsplash / John Tuesday

Locuitorii din Herson renunță la cartelele SIM rusești

Sute de persoane din orașul Herson, recent eliberat, au stat la coadă în ploaie pentru a-și schimba cartelele SIM rusești cu cele locale, relatează Sky News.

Acest lucru are loc la aproape o săptămână după ce trupele rusești au început să se retragă din oraș, iar forțele ucrainene au preluat din nou controlul asupra singurei zone importante pe care Moscova a reușit să o cucerească.

Svitlana Kostikova, în vârstă de 54 de ani, a declarat că nu a avut altă opțiune decât să folosească o cartelă SIM rusească în telefonul său mobil atunci când Rusia deținea controlul orașului.

Ea a spus: „În sfârșit avem victoria noastră, am fost eliberați. Glorie Ucrainei, glorie eroilor. Mi-am șters toate aplicațiile, iar apoi am fost forțată de circumstanțe să o folosesc, să am o conexiune”.

Ucraina susține că trupele rusești au distrus sistemul de telecomunicații din Herson înainte de a părăsi orașul.

De atunci, Kievul a înființat stații de releu în jurul Hersonului, iar oamenii au fost fotografiați adunându-se în jurul unităților electrice pentru a-și încărca telefoanele.

Furnizorii locali de telecomunicații, printre care Kyivstar și Vodafone, au construit cabine în jurul pieței principale, unde locuitorii au avut opțiunea de a achiziționa o cartelă SIM gratuită sau de a plăti pentru a sări peste coadă.

„Cartela mea SIM a ars când apartamentul meu a fost lovit de o rachetă. Toată clădirea a ars, o clădire cu patru etaje, 65 de apartamente”, a declarat Semyanova Liudmyla, în vârstă de 67 de ani, după ce și-a ridicat cartela gratuită.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Oooo ce veste, dupa cartele ce urmeaza, sosetele si chilotii, asa i g4???
    Ba ,cine va face politica editoriala, Pacala???