G4Media.ro

Un primar acuză Prefectura Sibiu că nu pune în aplicare o decizie…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Un primar acuză Prefectura Sibiu că nu pune în aplicare o decizie a instanţei pentru împroprietărirea unor locuitori / Prefectura: Decizia a fost anulată de instanţă de 6 ani / Atât prefectul, cât și primarul sunt membri PNL

Primarul oraşului Cisnădie, Gheorghe Huja, acuză Prefectura Sibiu că nu pune în aplicare o decizie definitivă a instanţei referitoare la împroprietărirea unor locuitori. În replică, Prefectura susţine că autoritatea locală din Cisnădie a solicitat emiterea unor titluri de proprietate pe amplasamente care au făcut obiectul unui protocol de predare – preluare de la Agenţia Domeniilor Statului anulat de instanţa de judecată în anul 2016, anunță News.ro.

Atât prefectul, cât și primarul sunt membri PNL.

Primarul oraşului Cisnădie, Gheorghe Huja, afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că reprezentanţii Comisiei Judeţene de Fond Funciar din cadrul Prefecturii Sibiu refuză să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei, astfel încât oamenii să poată intra în posesia titlurilor de proprietate.

“De 30 de ani mai mulţi cisnădieni aşteaptă să fie împroprietăriţi cu terenurile care li se cuvin. După îndelungi procese şi tergiversări, oamenii au primit printr-o hotărâre judecătoarească definitivă dreptul pentru care s-au luptat ani de zile. Pentru că unde e lege nu e tocmeală, au aşteptat titlurile de proprietate, doar că se lovesc, de câteva luni, de împotrivirea unora din Comisia Judeţeană de Fond Funciar, din cadrul Prefecturii Sibiu. Această comisie formată din şapte crai refuză să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei, astfel încât oamenii să poată intra în posesia titlurilor de proprietate. Nu vreau să spun că toată componenţa acestei Comisii e neprofesionistă ori rău intenţionată, însă din cauza câtorva filosofi de acolo, pentru care o hotărâre judecătorească definitivă e piatră filosofală, se obstrucţionează activitatea acestui for şi se dispreţuieşte respectarea legii”, a transmis primarul din Cisnădie.

El a mai afirmat că aceste derapaje ar trebui stopate de prefectul Mircea Creţu.

“Întreb public: cine din această comisie are interes să blocheze eliberarea documentelor de punere în posesie şi de ce? Cum se explică faptul că în unele situaţii există disponibilitate pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti definitive, iar în altele nu? E vorba despre lipsă de profesionalism, rea-voinţă, interese ori un comportament de stăpân pe plantaţie? Nu cumva toate aceste derapaje şi obstrucţionări ale aplicării legii ar trebui oprite de cel care conduce instituţia prefectului, în speţă prefectul Mircea Creţu? Este posibil ca acest om să cauţioneze batjocura unor funcţionari publici care tratează cu dispreţ nişte oameni cărora refuză să le recunoască un drept obţinut în instanţă?”, a mai transmis Gheorghe Huja.

În replică, Prefectura Sibiu a explicat de ce s-a ajuns în această situaţie.

“În fapt, Comisia Locală Cisnădie a solicitat emiterea unor titluri de proprietate pe amplasamente care au făcut obiectul unui protocol de predare-preluare de la Agenţia Domeniilor Statului, protocol anulat de instanţa de judecată în anul 2016. Instanţa de judecată a anulat toate documentele care au stat la baza încheierii protocolului mai sus-menţionat, respectiv Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu prin care a fost validat procesul-verbal de delimitare, procesul-verbal de delimitare terenuri şi protocolul de predare – preluare”, a explicat prefectura.

Sursa citată a menţionat că, deşi primarul oraşului Cisnădie acuză Comisia Judeţeană de Fond Funciar Sibiu de refuzul de a emite titlurile de proprietate, problema reală care a dus la imposibilitatea emiterii acestora a fost tocmai anularea de către instanţă a tuturor documentelor prin care Comisia Locală Cisnădie a preluat terenul.

“Dacă s-ar fi dorit soluţionarea cererilor persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, Comisia Locală Cisnădie ar fi trebuit să demareze procedurile legale pentru preluarea altor suprafeţe de teren din proprietatea Statului Român.

Ne întrebăm retoric, de altfel, ce demersuri a întreprins primarul oraşului Cisnădie în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cisnădie începând din anul 2016, când a fost anulat Protocolul,  în vederea reluării procedurii legale pentru soluţionarea cererilor persoanelor îndreptăţite, pentru identificarea de noi amplasamente care să facă obiectul unui nou protocol de predare – preluare de la Agenţia Domeniilor Statului?”, a mai transmis Prefectura Sibiu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...