G4Media.ro

Vizită a șefului Statului Major al Apărării în SUA: întâlniri cu leadershipul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Vizită a șefului Statului Major al Apărării în SUA: întâlniri cu leadershipul militar american, discuții privind situația de securitate la Marea Neagră

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie, anunță Ministerul Apărării într-un comunicat de presă prezentând agenda pe care generalul a avut-o în SUA.

Programul a inclus vizite la baze militare și întrevederi în trei state: Alabama, Florida și Washington.

În Montgomery, Alabama, generalul Daniel Petrescu a avut întrevederi cu comandantul Gărzii Naţionale, generalul-maior Sheryl Gordon, guvernatorul statului, Kay Ivey, și cu reprezentanți ai US Army Security Assistance Command (structură a armatei SUA care dezvoltă, în principal, programe de asistență de securitate).

În Tampa, Florida, a vizitat SOCOM (Comandamentul pentru Operații Speciale), unde s-a întâlnit cu comandantul structurii, generalul Bryan P. Fenton, cu lideri din domeniul forțelor pentru operații speciale, precum și cu militari români aflați la post în comandamentele americane dislocate în această zonă.

În cea de-a treia parte a programului de lucru în Statele Unite, șeful SMAp a discutat, în Washington DC, cu reprezentați ai leadershipului militar american, respectiv cu vicepreședintele Comitetului Întrunit al șefilor de State Majore din Armata SUA, amiralul Christopher W. Grady, șeful Forțelor Terestre, generalul James C. McConville, șeful Forțelor Aeriene, generalul Charles Q. Brown Jr., comandantul Gărzii Naționale, generalul Daniel R. Hokanson, locțiitorul comandantului US Marine Corps, generalul Eric Smith, și locțiitorul șefului Forțelor Navale, amiralul Lisa Franchetti.

”De asemenea, generalul Daniel Petrescu s-a întâlnit cu reprezentanți ai Defense Security Cooperation Agency și ai unor think-tankuri reprezentantive în domeniul securității (Center for Maritime Analysis, The Heritage Foundation și Hudson Institute).

Agenda de lucru a cuprins discuții privind situația de securitate la Marea Neagră, perspectiva consolidării posturii NATO de descurajare și apărare, perspectiva cooperării bilaterale și în context aliat, precum și analiza stadiului programelor de înzestrare care se derulează împreună cu partenerul american”, se precizează în comunicat.

În ceea ce privește cooperarea militară bilaterală, șeful SMAp a apreciat că aceasta rămâne pe același trend ascendent.

„Am încredere că vom duce la îndeplinire ceea ce ne propunem în privința realizării capabilităților prin programele de înzestrare și că, în viitor, contribuția Statelor Unite în România va rămâne semnificativă. Urmărim implementarea liniilor de efort din foaia de parcurs comună <<USA and Romania Roadmap for Defence Cooperation 2020-2030>>. De asemenea, anul viitor se vor împlini trei decenii de parteneriat între Armata României și Garda Națională a statului Alabama, cu efecte pozitive în planul instruirii comune a forțelor, al exercițiilor în format multinațional, al antrenamentelor personalului navigant aerian, în cadrul programelor de dezvoltare a leadership-ului militar, precum și al inițiativelor din domeniul medical”, a declarat generalul Daniel Petescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...