G4Media.ro

Grecia, paralizată de o grevă generală din cauza creșterii prețurilor: „Scumpirea vieţii…

Sursa foto: Pixabay

Grecia, paralizată de o grevă generală din cauza creșterii prețurilor: „Scumpirea vieţii este insuportabilă”

Transporturi puternic perturbate, fără emisie de ştiri radio-tv: Grecia funcţiona la ralanti miercuri, din cauza unei greve generale la apelul sindicatelor din sectorul privat şi public împotriva creşterii preţurilor, cu manifestaţii aşteptate să aibă loc inclusiv la Atena, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Capitala greacă, unde circulaţia auto este de obicei una intensă, părea aproape un oraş mort miercuri dimineaţa, transporturile în comun – autobuzele, metroul, tramvaiul, trenul interurban, precum şi taxiurile – încetând să funcţioneze.

Nicio legătură maritimă nu este asigurată între continent şi insulele din Marea Egee (est) şi Ionică (vest), din cauza participării sindicatului marinarilor (PNO) la grevă, a doua de la începutul acestui an împotriva scăderii puterii de cumpărare.

„Scumpirea vieţii este insuportabilă”, „cerem creşterea salariilor şi o protecţie socială pentru toată lumea”, se putea citi pe marele afiş al Confederaţiei salariaţilor din sistemul privat GSEE, cea mai mare din Grecia.

GSEE a îndemnat la o manifestaţie care să înceapă la orele locale 11:00 în centrul Atenei şi în alte oraşe ale ţării.

La rândul său, sindicatul funcţionarilor (Adedy) susţine într-un comunicat că „ajutoarele orizontale (ale guvernului) nu sunt o soluţie pentru salariaţi şi societate după explozia preţului la energie şi la produsele de bază”. „Salariaţii sunt cei care plătesc preţul scumpirii vieţii”, a criticat Adedy, îndemnând de asemenea la manifestaţii în întreaga ţară.

Guvernul grec a anunţat că va debloca 5,5 miliarde de euro, cu un ajutor excepţional de 250 de euro acordat persoanelor cu cele mai mici venituri care nu-şi pot plăti în special facturile la curent electric, cu ajutoare acordate studenţilor pentru cazare şi o subvenţie de urgenţă pentru agricultori.

Însă sindicatele estimează că aceste ajutoare se înscriu în campania „preelectorală” a partidului conservator aflat la putere, cu opt luni înainte de alegerile generale, şi evocă „situaţia dificilă” a gospodăriilor din Grecia.

Inflaţia a depăşit pragul de 10% în ultimele şase luni în Grecia şi a atins chiar 12% în septembrie. În ceea ce priveşte preţul la gaz, acesta s-a majorat de peste patru ori (+332%).

Belgia este, de asemenea, afectată de o grevă naţională miercuri, din cauza scăderii puterii de cumpărare, în timp ce în Franţa, la Paris se aşteaptă o zi neagră joi.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Tic tac, tic tac!!!!

    • Da, da, toti vor năvăli in genunchi la Moscova cerând să le fie împușcați copiii, violate nevestele, dar să fie domnule prețul rezonabil la gaz!!! Continuă visul erotic rusnac dezgustător! 😏

  2. Ce ar fi sa fac si eu o greva ca ma trage gravitatia in jos si de aia nu pot sa zbor?

    Costul vietii creste dictat de legile economiei, n-are ce sa faca un guvern pe termen scurt sau mediu. Toti s-au bucurat de bunuri ieftine din China si gaze ieftine de la rusi, crezand asta va tine la nesfarsit. De fapt, asta e o slabiciune generalizata, in lumea occidentala cel putin: ne-am complacut cu aproape 70 ani de pace si stabilitate economica, pana in punctul in care am externalizat pana si procucerea de bunuri esentiale. Nu avea cum sa nu se intoarca roata la un moment dat.

    • Alooo, asta i politica UE ului , nu a oamenilor!! Da??!!
      Nu poporul dicteaza strategia economica, ci aiuritii de la Bruxeles!!!
      Nu poolimea a stabilit sa ia gaz pe nimica toata si chinezarii, da??!! Aia i s a livrat, asa i??
      Asa ca, vinovatii sa plece acasa!!!

    • Problema este in tarile care nu produc si care arunca cu banii pe geam.
      Una este sa nu ai deficit sa fii pe plus si asta este sa pleci de la un deficit asumat de 7%.
      Germania da drumul la nucleare si carbune si trece bine mersi. Noi ne dam drumul pe noi…
      Reforme nu avem, bugetarii cresc, pensionari speciali fara numar, marim pensiile aiurea, legi care fac mai mult rau.
      Urmam si noi in strada imediat.
      Ciolacule! Tu este salvarea noastra!

    • @Corect Gresesti. Asta e fix politica celor care au votat reprezentantii care le-au promis lucruri ieftine si ajutoare. Acum ca s-a dovedit ca lucrurile ieftine si ajutoarele se mai si termina, ies in strada ca ei mai vor.

      Nu exista nicio reglementare la nivelul UE, care sa impuna ca toata productia sa fie in China sau toate gazele sa vina din Rusia. Asta e doar ce incurajeaza lumea cumparand mereu ce e mai ieftin.