G4Media.ro

Kremlin: Putin nu va participa la summitul Forumului de Cooperare Economică în…

Sursa foto: Kremlin.ru

Kremlin: Putin nu va participa la summitul Forumului de Cooperare Economică în Asia-Pacific

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul Forumului de Cooperare Economică în Asia-Pacific (APEC), care se va desfăşura pe 18 şi 19 noiembrie în Thailanda, şi va decide săptămâna aceasta dacă participă la summitul G20, a anunţat luni Kremlinul, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

”Această călătorie nu este în plan”, a spus la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la summitul APEC.

Anterior, unul dintre consilierii lui Putin, Iuri Uşakov, a declarat că preşedintele rus intenţionează să intervină prin videoconferinţă la mai multe întâlniri, inclusiv la summitul APEC. El a intervenit tot prin legătură video şi la summiturile acestei organizaţii din 2020 şi 2021.

Nici preşedintele american Joe Biden nu va participa la summitul APEC, organizaţie din care fac parte SUA, China şi alte 18 ţări din regiunea Asia-Pacific.

Peskov a mai semnalat că va anunţa săptămâna aceasta dacă Putin se va deplasa la summitul G20, care va avea loc pe 15 şi 16 noiembrie în insula indoneziană Bali.

Ucraina nu va lua parte la summitul G20, dacă Putin va participa la această reuniune, a anunţat joi şeful statului ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta din urmă a fost invitat la summit, deşi Ucraina nu este membră a G20, şi anterior susţinuse că ar fi urmat să participe, cel puţin prin videoconferinţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 🤣🤣Sa fim seriosi nicio deplasare ,cu exceptia statelor sclave sovietice nu e in plan. In rest buncar,etajul -50 ,crize de isterie si inlocuirea comandantilor militari vinovati pentru faptul ca respecta intocmai ordinele „strategului”. Nici in China nu mai are curaj sa mearga paranoicul.