G4Media.ro

Arafat, despre Colectiv: Dacă mă simţeam vinovat, plecam; am făcut tot posibilul…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Arafat, despre Colectiv: Dacă mă simţeam vinovat, plecam; am făcut tot posibilul să salvăm vieţi

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că dacă se simţea vinovat în legătură cu tragedia de la Colectiv ar fi părăsit sistemul, în schimb s-a făcut tot posibilul pentru salvarea victimelor incendiului.

„Eu, dacă mă simţeam vinovat de ceva, poate că plecam. Asta o spun – că am făcut tot posibilul să lucrez şi să fac toată treaba ca să mut bolnavii şi ne-am luptat să mutăm bolnavii şi să salvăm vieţi, eu n-am de ce să mă simt vinovat că câteva personaje au îndreptat atacul pe tot sistemul de urgenţă. Da – au fost probleme pe partea de prevenire – dar şi aici vreau să spun – am început să modificăm legislaţia înainte de Colectiv, să nu creadă cineva că legislaţia s-a modificat la presiunea Colectivului. Hotărârea de Guvern de aplicare a legislaţiei a ieşit imediat după Colectiv”, a spus Arafat, la Prima TV, citat de Ageres.

El a arătat că legislaţia pe partea de prevenire şi pe impunerea unor reguli mai stricte a fost începută cu câteva luni înainte de Colectiv şi s-a reuşit modificarea legii, dar că „toate astea se pierd când unele voci sunt puternice şi vorbesc continuu pe social media” – lucru care s-a întâmplat şi în pandemie.

„Eu n-am nicio teamă să-mi zic părerea – şi am mai auzit-o zisă prima dată de către observatori din afara ţării, care sunt specializaţi în domeniu – nu controlori de la Corpul de Control al premierului care au venit şi au făcut treaba, care erau jurişti – habarnişti despre sistemul de urgenţă. Raportul Corpului de Control venea cu foarte multe chestii lipsite de orice adevăr – să luăm exemple: cu intervenţia sub medie – când am întrebat care e media şi cu ce ne-au comparat, răspunsul următor a fost ‘nu, că noi am evaluat’. (…) Nu poţi să te duci să controlezi o intervenţie la un dezastru cu multiple victime, tu – juristă dintr-un birou şi să vii cu părerea că intervenţia e sub medie”, a mai spus Arafat.

Şeful DSU a adăugat că „nu trebuie să treacă foarte mult ca să explicăm şi noi ce am făcut şi să vedem, să luăm din nou raportul Corpului de Control de atunci şi să vedem modul în care s-a scris, ce au scris în el, pe ce bază au scris, poate merită discutat cu cei care l-au scris”.

În opinia sa, Arafat susţine că multe lucruri scrise în raport nu erau bazate pe fapte, pe realitate, „erau bazate pe impactul mediatic, impactul emoţional şi faptul că cineva trebuia să dovedească că totul a mers prost”.

„Noi am mobilizat 63 de ambulanţe, am mobilizat personal, UPU-rile – ordinul care s-a dat ca bolnavii să se împrăştie pe toate UPU-rile a salvat vieţi. În afara primelor 26 de decese, la faţa locului, şi unul singur pe parcursul transportului la Spitalul Universitar, în primele ore n-au mai fost decese deloc – au existat 88 de pacienţi intubaţi, ventilaţi, (…) nu se poate minimaliza tot ce s-a făcut pentru că unul sau doi sau trei habarnişti în domeniu au comentat”, a afirmat Arafat.

El a menţionat că subiectele emoţionale sunt exploatate cel mai mult şi au pe seama lor cele mai multe fake-news-uri şi „folclor”, dar, dacă sunt analizate la rece, e posibil să apară altceva.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. nici asta nu e vinovat ! inca o lepra cu partidul in spate!

  2. Asta chiar nu i vinovat!. Singurul roman(!) care a făcut ceva bun după revoluție!

    • Este singurul vinovat. El este dirijorul,dresorul iar restul dansează și se mișcă după cum dictează el. Dacă nu știți,mai bine nu comentați. Singurul lucru bun făcut de acest individ. Este accesul total gratuit la medicina de neurgenta . A tuturor bețivilor și coloratilor. Care NU plătesc nici o taxa a facut Arabul

  3. Cand ai obrazul gros nu ai cum sa te simti vinovat.

  4. daca Arafat se simtea vreodata vinovat, nu mai era nesimtitul pe care il stim

  5. Este singurul vinovat. El este dirijorul,dresorul iar restul dansează și se mișcă după cum dictează el. Dacă nu știți,mai bine nu comentați. Singurul lucru bun făcut de acest individ. Este accesul total gratuit la medicina de neurgenta urgenta . A tuturor bețivilor și coloratilor. Care NU plătesc nici o taxa. În rest nu a făcut nimic deosebit.

  6. Ce mulți postaci de la „RomâniaTV”!