G4Media.ro

Administrația rusă a regiunii Herson s-a mutat spre sud, în orașul Skadovsk

Sursa foto: Twitter / Michael MacKay

Administrația rusă a regiunii Herson s-a mutat spre sud, în orașul Skadovsk

Administrația rusă de ocupație a regiunii Herson s-a mutat din orașul cu același nume spre sud, în orașul Skadovsk, iar populația continuă să fie forțată să evacueze zona, potrivit raportului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Pravda.

„Ocupanții continuă să forțeze populația civilă din teritoriile ocupate temporar din regiunea Herson să plece. Inamicul intimidează populația civilă prin răspândirea de informații despre o posibilă subminare a barajului de la Centrala Hidroelectrică Kahovka. În același timp, populația locală este lipsită de orice mijloc de comunicare. Administrația de ocupație rusă din Herson s-a mutat în orașul Skadovsk.”

În paralel, autoritățile ruse din regiunea Herson au anunțat marți seara noi evacuări de civili, la câteva zile după ce peste 70.000 de persoane au părăsit zona, de care armata ucraineană se apropie, potrivit Le Figaro.

„Am decis să extind zona de evacuare cu 15 kilometri de la Nipru”, a declarat guvernatorul Hersonului, instalat de Moscova, Vladimir Saldo, într-un mesaj postat pe Telegram. „Măsurile de evacuare forțată vor fi aplicate începând cu 6 noiembrie pentru persoanele rămase”, se mai arată pe contul Telegram al administrației pentru Kahovka, oraș afectat de noile evacuări. „Evacuarea se face cu mijloace de transport (rutier)”, a precizat aceeași sursă.

Potrivit lui Vladimir Saldo, „există un risc imediat de inundare” a unei părți a malului stâng al râului Nipru în fața unui potențial „atac masiv cu rachete asupra barajului Kahovka”. Guvernatorul instalat de Moscova a descris perioada ca fiind „dificilă”, deoarece forțele Kievului sunt în ofensivă în regiune de mai multe săptămâni, avansând de la vest la est, în ciuda rezistenței armatei ruse. Din cauza câștigurilor teritoriale obținute de soldații ucraineni, autoritățile de ocupație rusești au cerut încă de la jumătatea lunii octombrie locuitorilor de pe malul drept să își părăsească locuințele pentru a trece râul Nipru.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Este o retragere tactica specifica victoriilor iminente :))).

  2. Administrație rusească……tipic.