Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
558 de cazuri noi de COVID și 10 decese au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat joi de Ministerul Sănătății.
În total, 977 de pacienți cu COVID sunt internați: 882 în secții (56 minori) și 95 la ATI (niciun copil). Dintre pacienții internați la Terapie Intensivă, 89 sunt nevaccinați.
Până astăzi, 67.155 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 19.10.2022 (10:00) – 20.10.2022 (10:00) au fost raportat de către INSP 10 decese (5 bărbați și 5 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 10 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 4 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 3 dintre aceștia erau vaccinați.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.739 teste RT-PCR (1.715 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.024 la cerere) și 10.434 teste rapide antigenice.
De ce creste numarul de decese in conditiile in care numarul de cazuri continua sa scada?
Sunt destui cu studii în medicină care vor să crape cu ADN pur. 😂😂😂😂
Campania de vaccinare trebuie sa continue
Cei care decedeaza sunt varsnici cu un purcoi de alte boli.
Covidul doar le da un branci.