G4Media.ro

 5,5 milioane de ucraineni au intrat în țară de la începutul conflictului…

sursa foto: Poliția de Frontieră

 5,5 milioane de ucraineni au intrat în țară de la începutul conflictului / 365 de mii de persoane au trecut granița în 15 august

Peste 365.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, au trecut marți granițele țării. În total, au fost peste 89.800 de mijloace de transport, anunță Poliția de Frontieră.

Pe sensul de intrare în România au fost 177.430 de persoane, dintre care 15.521 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 15.08.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.586.825 cetăţeni ucraineni.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră au constatat 55 de fapte ilegale (20 infracţiuni şi 35 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, în timp ce valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 76.400 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 29 cetăţeni români din diferite motive legale, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...