Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 plase peste 1.100 de metri și aproape 160 de kilograme de pește au rezultat în urma unei acțiuni care a durat mai bine de 24 de ore, fără oprire. Acestea reprezintă unele dintre cele mai mari capturi ale AJVPS Sibiu din ultimii ani, deși asociația derulează non-stop acțiuni similare pe Olt, informează Turnul Sfatului.
Cei doi braconieri sunt din orașul Făgăraș, unul dintre ei fiind prins pe loc, celălalt fiind cunoscut și căutat.
Pescarii din cadrul AJVPS Sibiu, alături de polițiști, au organizat și desfășurat în noaptea de vineri spre sâmbătă o acțiune anti-braconaj pe râul Olt, încheiată cu prinderea unui braconier și trimiterea în urmărire a altuia.
Pentru a prinde braconierii însă, conform legislației, este nevoie de dovezi concrete prin care aceștia scot peștii din apă și îi urcă în mașină.
Cantitatea de aproximativ 160 kg pește, majoritatea din speciile somn, caras, plătică și biban, a fost predată magazinului de profil din Piața Cibin, pentru valorificare, conform legislației.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Cine zicea ca DNA nu lucreaza, uite ca lucreaza, marile infractiuni si marii hoti sunt stiri de interes general…
USL _Aur va iubim, inclusiv iubim electoratul USL- AUR
Bravo AJVPS Sibiu!
O asociație care luptă cu hoții. De pește. Cred ca nu Ficusul este președinte la voi, că el nu luptă cu hoții. El îi ocrotește!
La sbârna, cu domniile sale !
Mda, dupa mai multe cercetari s-a stabilit ca este vorba de motz de pe koiotz si fake Melania zis chizdalia dancila sholdoveanu doi thembeli