Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În 5 ani de la inițierea MagicHOME, proiectul Asociației Magic a oferit 117.302 zile și nopți de cazare. Înșirate una după alta, aceste nopți de cazare ar însemna peste 320 de ani. În total, în cele 14 case din cele 5 orașe (Bucrești, Cluj, Iași, Chișinău și Viena) au fost găzduiți aproape 14.000 de părinți ai copiilor grav bolnavi.
Avem nevoie de ajutor pentru a putea oferi în continuare susținere pentru familiile în care există un copil cu diagnostic grav din România.
Acum, în decembrie, dacă ai o companie sau dacă poți vorbi cu persoanele de decizie de la locul tău de muncă sau dintre prieteni, există nu una, ci două modalități de sprijin, cu costuri ZERO:
până la 27.12.2022, redirecționează 20% din impozitul pe venit/profit aferent anului 2021, prin completarea Formularului 177
până la 31.12.2022, redirecționează 20% din impozitul pe venit/profit aferent anului 2022
”MagicHOME-urile nu sunt doar locuri de cazare, un loc în care găsesc tot ce este nevoie într-o casă de om, de la așternuturi curate la produse de igienă și mâncare bună. Sunt un acasă departe de casă pentru acești părinți pentru cât timp este nevoie. Avem familii care rămân 3 zile, majoritatea rămân pentru câteva luni. Recordul este o familie care a locuit practic la noi peste 1 an.” – Forența Ilie, coordonatorul proiectului.
”Casele MagicHOME sunt nu doar despre demnitate și umanitate. Casele noastre salvează vieți. Dr. Gheorghe Popa de la Cluj, în urma unei analize pe mulți ani, ne-a arătat cum șederea prelungită în spital a unui copil care trece prin chimioterapie crește riscul unor infecții nosocomiale. MagicHOME-urile sunt soluția gratuită, demnă dar și soluția care poate salva vieți.”
Ambele modalități de susținere sunt prezentate în detaliu aici.
Câteva exemple despre impactul donației (companiei) tale:
𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚ți𝐚 𝐌𝐚𝐠𝐢𝐜 este o organizație non-profit, neguvernamentală, care sprijină peste 10.000 de familii cu copii grav bolnavi, asigurându-le prin cele 12 proiecte ajutor în lupta cu boala: de la transportul familiilor cu copii grav bolnavi, la spital și înapoi acasă, cu șoferi voluntari (Șofer de Suflet), la cazare pentru părinți pe perioada spitalizării copiilor (MagicHOME), pachete săptămânale pe secțiile de oncopediatrie și consiliere psihologică a copiilor și părinților (MagiCARE), colete lunare cu alimente și toate cele necesare pentru familiile cele mai vulnerabile (MagicBOX), burse educaționale (MagicEDU) în valoare de 500 de lei/lună, tabere pentru copiii oncologici sau care au pierdut pe cineva drag în lupta cu boala (MagiCAMP), vacanțe pentru întreaga familie a copilului bolnav (MagicTICKET) și multe altele.
Mai multe despre proiectele Asociației Magic, aici: www.asociatiamagic.ro