Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În Spitalul Universitar de Urgență București au fost identificate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 35 de cadre medicale și 75 de pacienți din data de 22 martie până în prezent, potrivit unui comunicat al Grupului de comunicare strategică.
În ultimele 3 zile au fost confirmate pozitiv 2 cadre medicale și un pacient, conform raportării managerului Spitalului Universitar de Urgență București.
Foto: G4Media.ro
Vom reveni
De unde deducem ca medicii nu au avut grija de pacienti
E Spitalul Universitar din Bucuresti, numai tratament nu se face acolo.
Eroii nației, cu zeci și sute de milioane salariu și cu sporuri cit cîștiga alții la privat în două luni de munca, nu au decență nici în al 12-lea ceas să respecte normele!!!
Priviți reportajele și știrile, în plină pandemie cadrele medicale nu au bunul simt să își poarte bonetele sau capelinele!!!!
Nu sunt eroi sunt criminali sinucigași, privirii că îi vedeți pe toate posturile Tv!!!
In China cadrele medicale și-au tăiat parul pentru a se putea dezinfecta și igieniza mai eficient!!
In România cadrele medicale se plimba prin spitale și pe ambulanțe cu pletele în vînt mai ceva că pe podium la Milano!!!!
Ăștia credeți că sunt eroi????
Ce vedem în plină pandemie explica miile de morți datorate infecțiilor intraspitalicesti dinaintea pandemiei!!!!
Corect. Asa este.
prin mastile alea cu valva poti imprastia virusul daca esti infectat..si vad ca multe cadre sanitare le folosesc
Incompetenta.
Spitalului asta ar trebui sa i se schimbe numele, dacă nu-l dărâmă. E rușinos sa te de numești „Universitar”!