Home » Articole » 32 de copii au ajuns în comă alcoolică la Pediatria din Ploiești, în 2025 / În ianuarie 2026 au fost 17 cazuri în camera de gardă, 4 în comă alcoolică / ”Am avut bebeluș înfășat în țuică. Mama așa a crezut că îi scade febra”

32 de copii au ajuns în comă alcoolică la Pediatria din Ploiești, în 2025 / În ianuarie 2026 au fost 17 cazuri în camera de gardă, 4 în comă alcoolică / ”Am avut bebeluș înfășat în țuică. Mama așa a crezut că îi scade febra”

903
32 de copii au ajuns în comă alcoolică la Pediatria din Ploiești, în 2025 / În ianuarie 2026 au fost 17 cazuri în camera de gardă, 4 în comă alcoolică / ”Am avut bebeluș înfășat în țuică. Mama așa a crezut că îi scade febra”
sursa foto: Pexels/ Thomas Picauly
Ascultă articolul

La Spitalul de Pediatrie Ploiești, au ajuns, în 2025, 32 de copii în comă alcoolică. 32 de minori, unii de grădiniță. În ianuarie 2026 au fost înregistrate 17 cazuri de copii ajunși la camera de gardă, după ce alcoolul le-a topit mințile. Patru dintre ei au fost aduși în comă, anunță Observatorul de Prahova.

În 2024, medicii au tratat 27 de copii victime ale consumului abuziv de alcool. În 2025, numărul comelor alcoolice la copii a crescut la 32. Într-o singură lună, ianuarie 2026, patru copii au ajuns pe mâna medicilor, nu pe fondul amețelii produse de alcool, ci din cauza faptului că și-au pierdut cunoștința din cauza excesului.

- articolul continuă mai jos -

„Ajung la noi copii în come alcoolice. Am avut bebeluș înfășat în țuică. Mama așa a crezut că îi scade febra. Am luptat să salvăm mâna aia de om, aflată, involuntar, sub aburii alcoolului.

Vin în gardă copii de grădiniță, aflați sub influența alcoolului. Nu ajung amețiți, ci direct în comă. Constat, ca medic, că gândirea e următoarea: dacă tata bea o țuică sau o tărie la masă, eu (n.red. copil) de ce să nu o fac?!

Unii minori care ajung la Pediatrie, în comă alcoolică, sunt chiar încurajați să bea de către părinți: «Lasă, dragă, să guste un pic de vin, un pic de tărie, că trebuie să știe», este motivarea unora dintre părinții care, astfel, își nenorocesc copiii”, transmite medicul Anca Miu.

În completarea acesteia vine Anca Simionescu, director medical la singurul spital de urgență pentru copii din județ: „Copiii aceștia nu vin amețiți, vin în pragul morții. Cei mici, din neglijența familiei, adolescenții, din teribilism sau pe fondul depresiei generate de faptul că nu se simt înțeleși și sprijiniți de familie ori de școală”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.