20 de ani de DNA. Pistolul cu apă de la tâmpla politicienilor

Direcția Națională Anticorupție marchează, marți, 20 de ani de existență. Ce a însemnat funcționarea acestei instituții timp de două decenii și ce perspective are? Cum se raportează politicienii de azi la DNA în particular și la lupta anti-corupție în general?

Cel puțin patru politicieni care conduc azi România sau instituții-cheie prezintă vulnerabilități atât de mari, ei personal, apropiații lor sau partidele din care provin, încât fac și vor face tot ce pot să mențină  justiția sub control pe termen lung și să slăbească instituțiile anti-corupție.

Direcția Națională Anticorupție funcționează azi la limită, aproape la fel ca acum 20 de ani, când în plasa procurorilor anticorupție picau doar peștii mici ai corupției. Grija evidentă a politicienilor de la putere este să anihileze DNA pe termen lung, mai ales pentru zilele când nu vor mai fi la putere. PSD, PNL și UDMR au învățat bine lecțiile trecutului. Nimeni nu mai are chef să aștepte cu pistolul la tâmplă ziua în care cineva apasă pe trăgaci.

Ce interes ar avea președintele Klaus Iohannis să lase în urmă, peste doi ani jumate când i se încheie cele două mandate la Cotroceni, o justiție puternică și independentă când prietenul domniei sale câștigă licitații suspecte în valoare de zeci de milioane de euro?

Ce motive am avea să credem că legile justiției vor ieși OK din Parlament din moment ce însuși premierul Nicolae Ciucă ar putea fi vizat la un moment dat de ancheta DIICOT privind metoda flagrantă prin care fost dirijat dosarul său de plagiat către un anumit judecător agreat de liberali?

De ce ar pune umărul Marcel Ciolacu la restaurarea puterii procurorilor când nu este deloc limpede cum și pentru ce au ajuns la presă milioanele de euro primite de partid drept subvenție inclusiv sub mandatul său de președinte, nu doar de liderii de dinaintea sa? Un indiciu că lucrurile nu sunt în regulă este tocmai refuzul constant al PSD de a face publice aceste contracte.

Dacă ne uităm apoi cu atenție la declarațiile de avere ale unor șefi de instituții – cheie înțelegem și mai bine de ce sprijinul acordat DNA în ultimii ani este nesemnificativ. Cum să funcționeze justiția ca în vremurile ei de glorie când la vârful statului avem astăzi nu doar un singur Dragnea, simbol al corupției politice dezlănțuit în 2017 împotriva procurorilor, ci mai mulți cu potențial?

Altfel spus, există un interes chiar de la vârful statului să se blocheze justiția penală. Adăugați la asta aversiunea reală față de procurorii anti-corupție manifestată de majoritatea politicienilor, fie că vorbim de primari, șefi de consilii județene, parlamentari sau miniștri, în special de cei care împart bugete, funcții sau alte avantaje.

Politicienii s-au convins de la înființarea DNA încoace că instituția, odată pusă pe roate, reprezintă un pericol real pentru establishmentul corupt. Fostul premier Adrian Năstase și fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu au creat în 2002 o formă fără fond, sperând să păcălească partenerii occidentali că fac ceva împotriva corupției devenită sistemică. Fostul Parchet Național Anticorupție (PNA), strămoșul DNA-ului de azi, condus de Ioan Amarie, alerga după controlori de tren și mici funcționari.

Maximul permis în epoca Năstase a fost arestarea unui consilier guvernamental prin noiembrie 2002, condamnat definitiv doi ani mai târziu. Cazul Fănel Păvălache a produs stupoare la vremea respectivă, dar politicienii nu aveau încă motive de îngrijorare.

Abia după ce Adrian Năstase a pierdut puterea în 2004 iar inofensivul PNA s-a transformat în DNA-ul condus de Daniel Morar instituția a devenit de temut în rândul politicienilor. Zeci de demnitari de rang înalt, din opoziție sau de la putere, au picat în plasa procurorilor. Fostul președinte Traian Băsescu și fostul ministru al justiției, Monica Macovei, au avut meritul de a fi reformat instituții mari din justiție în primul an de mandat (CSM, marile parchete, Înalta Curte). Reformele s-au produs mai ales în anii premergători integrării României în UE (2007), sub presiunea eficientă a Bruxelles-ului.

Tot în acea perioadă corupția a fost inclusă printre amenințările la adresa siguranței naționale, ceea ce a permis serviciilor secrete să se implice tot mai mult în anchetele penale. Puterea lor a crescut exponențial astfel încât ”binomul DNA-SRI”, cum a fost el botezat de adversari, a paralizat de frică armate întregi de politicieni, oameni de afaceri influenți și a stârnit furia mogulilor atotputernici. Coaliția borfașilor mici și mari din politică a pus la cale două tentative de suspendare a președintelui Băsescu, prima consumată în 2007, a doua în 2012.

Cu toată coalizarea lor, nici unul dintre mogulii care conduceau România din umbră n-a scăpat de anchete și, ulterior, de condamnări: Vântu, Voiulescu, răposatul Patriciu, apoi noua generație, Ghiță și Păcuraru. România a evitat atunci la limită să ajungă un stat eșuat.

Un eveniment extrem de important în istoria DNA-ului a fost dezmembrarea rețelei de influență în justiție, mai ales la Înalta Curte, rețea patronată de fostul senator PSD Cătălin Voicu. Atunci, în 2010, a fost un moment de cotitură pentru România sufocată de corupție: dezintegrarea statului-rețea. Parlamentul a votat ridicarea imunității lui Cătălin Voicu la diferență de un vot. Fără el, istoria anti-corupției ar fi arătat foarte diferit.

• Am explicat pe larg în urmă cu 12 ani cum funcționează statul-rețea: Statul-rețea e opusul statului de drept. În statul rețea, puterile statului sunt dependențe una de cealaltă, nu funcționează independent. În statul rețea, scopul final este subordonarea totală a justiției, nu eliberarea ei. Rețeaua înseamnă, în fond, un cerc de privilegiați: oameni de afaceri, politicieni, magistrați, care pun desupra interesului public interese personale sau de grup. Însă rețeaua, oricât de extinsă și puternică ar părea, se destramă rapid atunci cad instituțiile statului încep să funcționeze corect.”

În special după tentativa eșuată de suspendare a președintelui Băsescu din 2012, nimeni nu se mai simțea în siguranță. Anchetarea și condamnarea fostului premier Adrian Năstase a demontat mitul impunității de care s-au bucurat cele mai înalte funcții în stat: președinte, premier, lider de partid. Sistemul de justiție a prins și mai mult curaj.

Procurorii anti-corupție și-au luat atât de mult avânt și putere încât sub Laura Codruța Kovesi instituția s-a întors chiar împotriva președintelui Traian Băsescu, mai exact împotriva fratelui, copiiilor și protejaților săi, vezi cazul Udrea. Or, Băsescu făcuse din lupta anticorupție în primul său mandat la Cotroceni o temă centrală.

Adrian Năstase a fost probabil convins la înființarea PNA-ului că pistolul său cu apă nu va fi niciodată capabil să tragă cu gloanțe adevărate. Nici Traian Băsescu nu-și imagina probabil spre sfârșitul mandatului că arma care a pus capăt atâtor cariere de politicieni se va întoarce inclusiv împotriva lui. Instituția și-a devorat ambii părinți. Un semnal îngrijorător pentru mulți.

Dar a venit și clipa în care politicienii au încercat să-și ia revanșa. Au existat de-a lungul timpului diferite încercări de modificare a legislației penale în Parlament, cum a fost marțea neagră în decembrie 2013. USL-ul de atunci (Victor Ponta, Crin Antonescu, Dan Voiculescu) s-au luptat în Parlament să taie din puterile procurorilor anti-corupție.

Atacul frontal la adresa justiției a început însă după alegerile din 2016, sub regimul Dragnea. Atunci au fost măcelărite legile justiției, iar în paralel Curtea Constituțională a desăvârșit dezastrul sub puternica influența a lui Daniel Morar. Din motive încă neclare, fostul șef DNA a schimbat tabăra după numirea sa în funcția de judecător la CCR.

Un alt moment-cheie a fost decizia CCR din februarie 2016, care a evacuat practic serviciile secrete din cercetarea penală. De atunci, informațiile strânse de acestea nu mai pot constitui probe în dosar. Acesta este momentul dispariției ”binomului Parchet-SRI”. Colaborarea între cele două instituții fusese consfințită inclusiv prin celebrele ”protocoale”. Și ele au fost subiect de ample polemici. Unele excese și colaborarea cu serviciile, dusă uneori la extrem, au dat apă la moară adversarilor DNA. Campaniile mediatice de demonizare a procurorilor duse la Antena 3 și România TV în timpul guvernării Dragnea au șubrezit încrederea în instituție și au pregătit terenul mediatic pentru castrarea ei.

Mai multe decizii succesive ale CCR proununțate în ultimii ani, dublate de modificări legislative în Parlament operate de regimul Dragnea, au frânat masiv activitatea DNA. Este vorba de decizia nr. 51 din februarie 2016, care nu mai permite SRI să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică (MST) pentru DNA, decizia nr. 91 din februarie 2018, care nu mai permite folosirea de către SRI a mandatelor de siguranţă naţională (MSN) pentru corupţie şi decizia nr. 22 din februarie 2018 care obligă instanţele să elimine din dosare probele declarate prin deciziile anterioare ca fiind „obținute în mod nelegal”.

Dar lovitura de grație aplicată DNA-ului de regimul Dragnea a fost înființarea Secției Speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați și activarea Inspecției Judiciare utilizată ca buzgudan politic împotriva magistraților incomozi. A venit rândul politicienilor să-și plimbe anchetatorii la Secția Specială, utilizată abuziv ca mijloc de presiune și intimidare. Secția Specială i-a dechis dosar penal fostului șef DNA, Laura Codruța Kovesi și l-a chemat la audieri inclusiv pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.

Președintele Klaus Iohannis însuși a cedat presiunilor infernale exercitate de PSD, cerându-i Laurei Codruța Kovesi într-o primă fază să demisioneze. Kovesi a refuzat, un gest pe care actualul președinte nu i l-a iertat niciodată. În cele din urmă Kovesi a fost demisă de fostul ministru al justiției, Tudorel Toader. În iulie 2018 președintele Klaus Iohannis i-a semnat decretul de revocare, anunțul fiind făcut de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale.

Hulită în țară de politicienii corupți, Laura Codruța Kovesi a ajuns șefa Parchetului European. La Bruxelles și în presa occidentală Kovesi se bucură de o excelentă reputație. Instituție nouă menită să investigheze fraudele cu fondurile europene, Parchetul European a devenit operațional în iunie 2021. Oricât s-au luptat să scape de Kovesi și de DNA, politicienii s-au trezit cu alt pistol la tâmplă, pus de Bruxelles. Mai dificil de neutralizat, dar nu imposibil, Parchetul European a deschis deja investigații în mai multe țări, unele soldate deja cu condamnări.

În țară, elanul anticorupție s-a stins treptat. Cu satârul Secției Speciale și al Inspecției Judiciare deasupra capului, procurorii DNA au redus semnificativ motoarele. Următorii șefi DNA de după Kovesi (Călin Nistor interimar până la Crin Bologa, numit în februarie 2020) au trăit din cazurile de mare corupție începute înaintea lor, pe vremea ”binomului”. Majoritatea dosarelor deschise în ultimii ani sunt cazuri de corupție mică sau medie. În afară de cazurile Sorina Pintea (ministrul sănătății în guvernul Dăncilă) și Adrian Chesnoiu (ministrul agriculturii în guvernul Ciucă), DNA n-a mai produs în ultimii doi-trei ani alte dosare de mare corupție.

Între timp, judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu a fost exclusă din magistratură. Hărțuirea magistraților incomozi a continuat și sub guvernarea PSD-PNL-UDMR. La rândul său, judecătorul Cristi Dănileț a fost exclus din magistratură pentru motive ridicole. Execuții exemplare cu scopul de a inhiba la maxim sistemul de justiție din România. Metodele regimului Dragnea nu s-au schimbat, doar s-au rafinat.

Până și cei câțiva magistrați care încă mai au curajul să ridice vocea și să critice legile justiției elaborate de Guvernul Ciucă sunt vizați de sesizări pentru pretinse abateri discipliare și riscă, la rândul lor, excluderea.

Președintele Klaus Iohannis și-a câștigat, la fel ca Traian Băsescu, ambele mandate cu discurs anti-corupție și sfârșește la fel prin încercarea de a îngropa instituția cât mai adânc. Politicienii și-au văzut visul cu ochii, anihilând aproape total sistemul de justiție. Avem de-a face cu efectul de pendul: lupta antiorupție a căzut dintr-o extremă în alta. De la ”republica procurorilor” ne întoarcem pas cu pas către ”statul – rețea”, cel de pe vremea lui Cătălin Voicu. CSM-ul, Înalta Curte și alte instituții cheie sunt iarăși colonizate cu oameni agreați de politicieni.

DNA a ajuns să funcționeze ca la începuturile sale, pistol cu apă, numai că toți politicienii care se cred astăzi intangibili uită ce s-a întâmplat cu predecesorii lor odată plecați de la putere. Uită și că o instituție, odată creată, poate funcționa oricând din nou ca un pistol care trage cu gloanțe adevărate. Este nevoie doar de voință politică. Ea lipsește azi, dar nu poate garanta nimeni că așa va fi și peste doi, trei sau cinci ani.

A fost tot acest efort făcut în ultimii ani în zadar? Și-a atins DNA scopul disuasiv, de descurajare a corupției la nivel înalt? Parțial, da. Efortul n-a fost în zadar, dar România a ratat șansa de avea un DNA funcțional și coerent sub mai multe cicluri electorale. În realitate, Direcția Națională Anticorupție a funcționat la capacitate maximă cam zece ani. Prin urmare, nu a fost suficient timp ca în societate să se nască o cultură anti-corupție reală.

Există, totuși, un mic motiv de speranță că partidele nu vor reuși să refacă ”statul – rețea”.

Bruxelles-ul și-a creat suficiente mecansime care leagă fondurile europene de funcționarea statului de drept, plus Parchetul Europan condus de Kovesi. Va fi dificil ca lupta anti-corupție să-și tureze din nou motoarele, însă atunci când ”statul-rețea” va amenința să întoarcă România fix cu 20 de ani înapoi, există totuși o șansă ca instituțiile să funcționeze din nou.