Home » Articole » 131 de noi decese, la pacienți cu Covid-19, printre care și un tânăr nevaccinat care prezenta comorbidități

131 de noi decese, la pacienți cu Covid-19, printre care și un tânăr nevaccinat care prezenta comorbidități

131 de noi decese, la pacienți cu Covid-19, printre care și un tânăr nevaccinat care prezenta comorbidități
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Un număr de 131 de decese – 76 de bărbaţi şi 55 de femei – la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 20 anterioare intervalului de referinţă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, a fost înregistrat decesul unui bărbat de 24 de ani din judeţul Harghita care nu era vaccinat şi prezenta comorbidităţi.

- articolul continuă mai jos -

Persoanele decedate erau internate în spitalele din Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vrancea şi din Bucureşti.

Cele 20 de decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Arad, Bacău, Galaţi Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mureş, Neamţ şi în municipiul Bucureşti în octombrie şi noiembrie 2021.

Dintre cele 131 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, trei la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, unul la categoria de vârstă 40 – 49 ani, 12 la categoria de vârstă 50 – 59 ani, 31 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 42 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 41 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, şase pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 131 pacienţi decedaţi, 117 erau nevaccinaţi şi 14 vaccinaţi. Cei 14 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60 – 69 de ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

De la începutul pandemiei şi până vineri, 57.021 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole