Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din care 500 de militari din peste 20 de ţări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice şi peste 50 de aeronave participă, duminică, începând cu ora 11,00, la parada militară organizată de Ziua Naţională a României în Piaţa Arcul de Triumf, transmite Agerpres.
Un număr de 21 de detaşamente reprezentând ţări aliate şi partenere vor defila cu această ocazie. Este cel mai mare număr de ţări care participă la parada de Ziua Naţională a României. Detaşamentele de militari străini sunt din Bulgaria, Canada, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Portugalia, Slovenia, Turcia, Ucraina şi SUA, precizează MApN.
Această ediţie vine şi cu o serie de noutăţi. Pentru prima dată va defila detaşamentul Comandamentului Forţelor Întrunite. O altă noutate este defilarea radarului mobil 3D TPS 77 – cel mai modern radar din înzestrarea Forţelor Aeriene.
La paradă vor asista preşedintele Klaus Iohannis şi alţi oficiali români.
Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa douăzeci şi una de salve de tun de către Bateria „Salve” a Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, comandată de locotenentul Mihai Nicolae. Salvele de tun sunt executate de militari ai brigăzii cu tunurile din dotare, tunuri de calibrul 76 mm, model 1942, folosind muniţie de manevră.
Blocul muzicii de paradă care va asigura fondul sonor al defilării este constituit din Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Militară a Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, Muzica Militară a Brigăzii I Mecanizată Argedava şi muzica militară a Centrului de instruire pentru muzici militare.
De asemenea, participă la parada de 1 Decembrie Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” şi Asociaţia ”Tradiţia Militară”, reprezentanta României la Uniunea Europeană a Asociaţiilor Istorico-Militare.
Tot la paradă, vor lua parte formaţia „Hawks of Romania” a Aeroclubului României, alcătuită din 4 aeronave de înaltă acrobaţie EXTRA 300, şi Iacării Acrobaţi, cu 3 avioane de construcţie românească IAK-52.
Imediat după încheierea defilării militarilor şi a tehnicii, publicul va putea vizita, până la ora 14,00, expoziţiile care vor fi amplasate în zona Pieţei Presei Libere şi a Monumentului Infanterie de pe Bulevardul Kiseleff.
Cu ocazia Zilei Naţionale, tot în Bucureşti, va avea loc, duminică, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
De Ziua Naţională, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, defilări şi expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.
Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele pavoaz.
Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest şi Mali, precum şi cei aflaţi în misiune în Polonia desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.
MApN transmite că folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform legislaţiei.
Pentru buna desfăşurare a paradei militare de Ziua Naţională a României, Brigada Rutieră Bucureşti a dispus măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic.
Abia astept sa vad piesele de muzeu!
#kondensatorilor, in mod normal cocarda tricolora are albastrul la exterior, iar rosul la interior
de cativa ani, de cand e kwi dictator, culorile si-au schimbat ordinea, albastrul migrand spre interior, iar rosul ajungand la exterior
azi insa am vazut un al doilea pas de MUTILARE a steagului ROMANIEI:
PE ALBASTRU SUNT STELELE UE(ss)
o dovada mai clara a ocupatiei nu exista
peste 10 – 20 de ani, steagul ROMANIEI o sa fie inlocuit complet, daca va lasati calcati in picioare
https://www.google.co.uk/search?hl=en&tbm=isch&source=hp&biw=1486&bih=783&ei=QpjjXePaEpOJk74P3tqs-Aw&q=cocarda+tricolora&oq=cocarda+tricolora&gs_l=img.3..0j0i30.160531.163675..163929…0.0..0.466.3005.2j11j2j1j1……0….1..gws-wiz-img…..0..0i10j0i5i30.XHn_nrvmyXs&ved=0ahUKEwjjg6eQoZTmAhWTxMQBHV4tC88Q4dUDCAY&uact=5
Romania
The Romanian Penal Code no longer prohibits flag desecration (as it was the case with the previous penal code). Several laws attempting to reinstate punishments for manifestations which express contempt for the Romanian symbols (according to the constitution, these are the flag, national day, anthem and coat-of-arms) have not been approved.
During the Romanian Revolution, the Communist era flag was flown with a hole on the coat of arms.
Continuă și în România normală operațiunea „foame și circ”, paradă militară anuală este o manifestare specifică regimurilor totalitare ( vezi Rusia, China, Coreea de Nord ), nu vezi așa ceva în SUA, Anglia, Olanda, Belgia, Spania, Italia, Finlanda ( am exclus Germania, Austria și Japonia din motive întemeiate ), excepția care întărește regula fiind Franța.
@ lita de la siguranta de 2 A
GERMANY
@ LITA de 2 A
SWITZERLAND
@ lita
elvetia
@ lita de 2 A
uk
@ lita de 2 micro A
elvetia
https://youtu.be/KURNKReiwog
@ lita de la ENEL
australia
@ lita de la electrica
hollandika
@ lita anti-ROMANUL
finlanda
@ LITA
pe ce lume traiesti ??
SPANIA
https://youtu.be/P4fsfmXfyEg?t=2508
@ lita,
analfabetul functional care are in mod cert un telefon inteligent de ultimul racnet
insa inteligenta cumulata este aceeasi ca inainte de a-si-l achizitiona
belgia
https://youtu.be/VqCbl9xnGzs?t=1425
@ lita + toti cei care se dau cu kukuruzul de terra ca ROMANIA este o tara de nimic
ITALIA a aniversat 73 de existenta a Republicii in 2019 (ei s-au abia unificat in 1861, iar nemtalaii se unira abia in 1871)
https://youtu.be/VU6ZKUyiA0k?t=477
@ lita
inclusiv FINLANDA si-a castigat independenta in 1917
Și niciun intelectual
4000 de militari, 200 de vehicule,50 de aeronave,43 de besini si 27 de cacati moi
@ lita
elvetia
Bravo romani, sa aplaudam vajnicii jandarmi si bravii pompieri si restul militarilor, ca toti sunt la fel. Si sa le dam pensii si salarii cat mai mari si cat mai multe, ca merita. Bravo romani
La mulți ani, România!! O armată puternică inspiră respect, e o placere sa vezi aliatii demonstrand unitate cu ocazia Zilei Nationale.
Este pace de 70 de ani, aloooo, terminați dracu cu sekurikii