
Zelenski este „principala țintă a agresiunii ruse”, consideră Departamanetul de Stat al SUA
Departamentul de Stat al Statelor Unite consideră că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar fi „principala ţintă a agresiunii ruse”, informează vineri DPA, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Preşedintele Zelenski reprezintă în multe feluri, chiar personifică, aspiraţiile şi ambiţiile democratice ale Ucrainei, ale poporului ucrainean. Prin urmare, desigur, el ar fi o ţintă principală pentru agresiunea rusă”, a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price pentru CNN.
Price a adăugat că autorităţile americane spun de mai multe săptămâni că agenţii ruşi s-au infiltrat deja în Ucraina şi „operează în interiorul ţării”.
De la Kiev, Zelenski a făcut afirmaţii similare cu cele ale SUA.
„Avem informaţii că inamicul m-a declarat ţinta numărul unu, iar familia mea, ţinta numărul doi”, a spus el într-un mesaj video.
El a adăugat că au circulat informaţii false că ar fi părăsit Kievul. „Stau în capitală, stau cu poporul meu”, a declarat el.
Zelenski a precizat că nu are voie să spună exact unde se află.
Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.