Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârşitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Într-o postare pe Telegram, Zelenski a confirmat, de asemenea, că va avea loc un schimb de câte 1.000 de prizonieri de război de fiecare parte.
El a emis vineri un decret care ‘permite’ desfăşurarea paradei militare de Ziua Victoriei în Rusia şi garantează ca niciun armament ucrainean nu va fi îndreptat spre Piaţa Roşie din Moscova.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri seara o încetare a focului de trei zile între Ucraina şi Rusia începând de sâmbătă, 9 mai, până luni, 11 mai.
Moscova decretase deja o încetare unilaterală a focului înaintea marcării în Rusia pe 9 mai a Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste.
‘Să sperăm că acesta este începutul sfârşitului unui Război foarte lung, mortal şi luptat din greu’, a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social, citat de Reuters şi AFP.
El a precizat că armistiţiul include suspendarea oricăror acţiuni cinetice şi ‘un schimb de câte 1.000 de prizonieri din fiecare ţară’.
Trump a adăugat că există progrese constante în discuţiile care să pună capăt conflictului.