
VIDEO Zelenski anunţă un nou schimb de prizonieri cu Rusia, al patrulea într-o săptămână. Kievul a primit şi 1.200 de trupuri ale soldaţilor ucraineni uciși
Ucraina şi Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, au anunţat sâmbătă părţile beligerante, al patrulea într-o săptămână, conform înţelegerii la care au ajuns la Istanbul la începutul acestei luni, relatează AFP şi Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Continuăm să ne salvăm compatrioţii din captivitatea rusă. Acesta este al patrulea schimb într-o săptămână”, a scris preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe reţelele sociale.
„În conformitate cu acordurile ruso-ucrainene (…) un alt grup de militari ruşi a fost repatriat din teritoriile controlate de regimul de la Kiev”, a transmis şi Ministerul rus al Apărării pe Telegram.
Kievul a mai spus că a primit şi alte 1.200 de cadavre neidentificate de la Rusia, care, potrivit Ucrainei, sunt „cetăţeni ucraineni, inclusiv militari”. Ucraina nu a spus dacă a returnat vreun cadavru Rusiei.
Presa de stat rusă a relatat, citând surse, că Moscova nu a primit de la Kiev trupul niciunui soldat rus mort în război, reluând o declaraţie făcută vineri de Rusia, care afirma că a returnat cadavrele a 1.200 de soldaţi ucraineni ucişi şi nu a primit în schimb niciunul al vreunui soldat al său.
Imaginile postate de Volodimir Zelensky arată bărbaţi de diferite vârste, majoritatea cu capetele rase, purtând uniforme şi înfăşuraţi în steaguri ucrainene. Unii sunt răniţi, alţii coboară din autobuze şi îi îmbrăţişează pe cei care au venit să îi întâmpine sau sună pe cineva la telefon, uneori zâmbind.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a publicat o înregistrare video care arată bărbaţi în uniformă agitând steaguri ruseşti, aplaudând şi scandând „Rusia, Rusia” şi „Glorie Rusiei”, unii cu pumnii ridicaţi. Soldaţii ruşi se află în Belarus, unde primesc tratament medical înainte de a fi transferaţi înapoi în Rusia, a declarat Ministerul Apărării.
Schimbul are loc în contextul în care Rusia a respins în mod repetat apelurile pentru încetarea focului şi şi-a intensificat ofensiva de-a lungul liniei frontului, în special în regiunea Sumî din nord-est. Moscova afirmă că doreşte să stabilească o „zonă tampon” pentru a-şi proteja regiunea Kursk, care a fost anterior parţial ocupată de Ucraina. Volodimir Zelenski a asigurat însă că avansul trupelor ruse în Sumî a fost oprit şi a susţinut că armata ucraineană a reuşit să recucerească un sat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.