G4Media.ro

Zece angajați ai ISU Dobrogea, inclusiv șeful instituției, au fost confirmați pozitiv…

sursa foto: IGSU

Zece angajați ai ISU Dobrogea, inclusiv șeful instituției, au fost confirmați pozitiv cu COVID-19

Zece angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Dobrogea”, printre care şi şeful instituţiei, au fost confirmaţi cu COVID-19, capacitatea operaţională a respectivei structuri nefiind afectată, au declarat, duminică, reprezentanţi ai instituţiei.

Potrivit Prefecturii Constanţa, angajaţii ISU Dobrogea, confirmaţi cu coronavirus, sunt de la diferite subunităţi, nefiind vorba de un focar în cadrul instituţiei. În plus, anchetele epidemiologice arată că persoanele infectate nu au transmis virusul la locul de muncă.

Inspectorul şef al ISU „Dobrogea”, col. Daniel Popa, este internat la un spital din Bucureşti, starea acestuia de sănătate fiind una stabilă.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dobrogea’ al judeţului Constanţa este una dintre instituţiile care pe plan local asigură linia întâi în lupta cu virusul Covid-19. În acest context, 10 cadre ale inspectoratului, printre care şi domnul inspector şef au venit în contact cu acest virus şi s-au dispus măsuri medicale pentru fiecare în parte. Capacitatea operaţională nu a fost afectată de cazurile confirmate, activitatea inspectoratului se desfăşoară în continuare în parametrii optimi de răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Domnul inspector şef este internat într-un spital din Bucureşti, starea dumnealui fiind una stabilă şi atent monitorizată de cadrele medicale. Suntem alături de dumnealui, cât şi de toţi ceilalţi afectaţi de acest virus şi le dorim multă sănătate”, au transmis reprezentanţi ai ISU „Dobrogea”.

Conform sursei citate, în prezent, comanda ISU „Dobrogea” este asigurată de adjunctul instituţiei, col. Ionel Roşca.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: IGSU

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează