G4Media.ro

”Yoga fierbinte” ajută la combaterea depresiei, potrivit unui studiu Harvard Medical School

Sursa: Pexels.com

”Yoga fierbinte” ajută la combaterea depresiei, potrivit unui studiu Harvard Medical School

Oamenii de știință au declarat că orele regulate de Bikram yoga – când pozițiile sunt practicate în camere umede încălzite la 40 de grade Celsius – reprezintă o opțiune de tratament eficientă care poate duce la remisia pacienților depresivi, transmite The Times.

Oamenii de știință cred că yoga încălzită poate oferi beneficii suplimentare pentru depresie, deoarece încălzirea corpului poate stimula eliberarea de substanțe chimice „fericite”, cum ar fi dopamina.

Studiul, realizat de Massachusetts General Hospital (afiliat Universității Harvard), a recrutat 80 de adulți cu depresie moderată până la severă, care au fost împărțiți în două grupuri.

Jumătate au participat la sesiuni de 90 de minute de yoga fierbinte de două ori pe săptămână, în timp ce celuilalt grup i s-a spus că vor fi trecuți pe o listă de așteptare și nu au primit niciun tratament.

După opt săptămâni, 44% dintre cei care au participat la orele de yoga au înregistrat o îmbunătățire atât de rapidă a simptomelor încât nu mai erau clasificați ca fiind deprimați, comparativ cu doar 6% din grupul de control.

Gravitatea depresiei lor a fost evaluată cu ajutorul unui instrument clinic standard numit Inventarul simptomatologiei depresive.

Majoritatea celor care au luat parte la yoga au văzut cum severitatea simptomelor lor a scăzut cu cel puțin 50% după ce au participat la cursuri timp de opt săptămâni, comparativ cu 6% din grupul de control.

Simptomele depresive au fost reduse chiar și în cazul celor care au participat la sesiunile de yoga fierbinte doar o dată pe săptămână, potrivit cercetării publicate în Journal of Clinical Psychiatry.

Maren Nyer, profesor asistent de psihiatrie la Harvard Medical School și autorul principal al studiului, a declarat că „intervențiile bazate pe yoga și căldură ar putea schimba, potențial, cursul tratamentului pentru pacienții cu depresie, oferind o abordare nemedicamentoasă cu beneficii fizice suplimentare ca bonus.

Cercetările anterioare au arătat că yoga poate ajuta depresia și anxietatea prin reducerea inflamației și a stresului, precum și prin oferirea beneficiilor exercițiilor fizice.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...