Home » Analize » Xi Jinping: ”Reunificarea patriei” este inevitabilă după exercițiile militare de lângă Taiwan / „China se află întotdeauna de partea dreaptă a istoriei”

Xi Jinping: ”Reunificarea patriei” este inevitabilă după exercițiile militare de lângă Taiwan / „China se află întotdeauna de partea dreaptă a istoriei”

1628
Xi Jinping: ”Reunificarea patriei” este inevitabilă după exercițiile militare de lângă Taiwan / „China se află întotdeauna de partea dreaptă a istoriei”
Sursa foto: © Lepasik | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Președintele Chinei, Xi Jinping, a reafirmat în mesajul său de Anul Nou 2026 obiectivul strategic al Beijingului privind Taiwanul, declarând că „reunificarea patriei” este inevitabilă și „de neoprit”, notează Mediafax.

Declarația liderului chinez vine la scurt timp după anunțul oficial privind finalizarea unor ample exerciții militare desfășurate de China în jurul insulei Taiwan.

- articolul continuă mai jos -

În discursul adresat națiunii, transmis de agenția oficială de presă Xinhua, Xi Jinping a subliniat că reunificarea Chinei reprezintă „un trend al vremurilor” și o evoluție istorică ce nu poate fi oprită. Mesajul de Anul Nou a avut un ton ferm în privința Taiwanului, dar a inclus și referiri la deschiderea Chinei către cooperare internațională și promovarea păcii globale.

„Reunificarea patriei noastre este de neoprit”, a declarat Xi Jinping, consolidând poziția oficială a Beijingului față de insula guvernată separat, pe care China o consideră parte integrantă a teritoriului său.

Cu doar câteva ore înainte de discursul lui Xi Jinping, autoritățile chineze au anunțat încheierea „cu succes” a exercițiilor militare desfășurate în jurul Taiwanului. Potrivit Comandamentului Teatrului de Operațiuni Estic al Armatei Populare de Eliberare, manevrele au inclus exerciții cu foc real, simulări de blocadă a unor porturi strategice și atacuri asupra unor ținte maritime.

Comandantul Li Xi a declarat că exercițiile, denumite „Misiunea de Justiție 2025”, au avut ca scop testarea capacității de reacție a forțelor armate și transmiterea unui mesaj clar împotriva oricăror tentative de independență ale Taiwanului, precum și împotriva interferențelor externe.

În același mesaj, președintele chinez a afirmat că Beijingul este dispus să colaboreze cu toate statele pentru a sprijini pacea și dezvoltarea mondială. Xi Jinping a susținut că, în ultimul an, China a continuat să se deschidă către lume și să joace un rol constructiv pe scena internațională.

„China se află întotdeauna de partea dreaptă a istoriei”, a subliniat liderul de la Beijing, încercând să echilibreze mesajul ferm privind Taiwanul cu unul de cooperare globală.

Comentarii
  • Oare se află de partea dreaptă a istoriei sau așa vor ei să se creadă? Oare nu vor să impună un anume statut, cu de-a sila?
    Cinic!

  • Brancardierescu

    China, poate. RPC, APE, PPC, CCPP, dictatori precum Mao, Xi, Stalin, Putin, sau doritori de dictatură precum Trump, etc. mai devreme sau mai târziu sfârșesc în lada de gunoi a istoriei. Inexorabil.

  • Prostu satului

    Razboiul din Ucraina pe de o parte si trumpismul pe de alta parte l-au convins pe Xi ca poate sa faca aproape orice vrea in zona.
    Cine n-a citit 1984 al lui Orwell, ar trebui sa o faca. Repede. Omul ala cred ca a calatorit cumva in timp. Sunt sanse bune ca lumea anului, sa zicem, 2030, sa arate exact ca aia descrisa de el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole