Home » Articole » Vreme deosebit de rece, ploi şi intensificări ale vântului, în acest weekend/ La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri va ninge

Vreme deosebit de rece, ploi şi intensificări ale vântului, în acest weekend/ La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri va ninge

Vreme deosebit de rece, ploi şi intensificări ale vântului, în acest weekend/ La munte, la altitudini de peste 1.500 de metri va ninge
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Meteorologii anunţă, pentru acest weekend, vreme deosebit de rece, ploi şi, la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, ninsori, precum şi intensificări ale vântului, relatează News.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 10.00, până luni, la aceeaşi oră.

„În intervalul menţionat vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei”, au anunţat meteorologii.

- articolul continuă mai jos -

De asemenea, va ploua în jumătatea sudică a ţării pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică mai ales în vest şi sud-vest. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15…25 l/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30…35 l/mp.

Temporar, vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60…70 km/h, iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45…60 km/h.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Vor fi temperaturi maxime de 12…14 grade şi minime de 5…8 grade. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului, iar mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 octombrie) va ploua. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări ce vor atinge viteze, în general 40…50 km/h.

Sursa foto: Pixabay

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole