Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat de 51 de ani, din judeţul Brăila, a fost găsit decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în camera unui hotel din municipiul Focşani, în care izbucnise un incendiu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
„În jurul orei 03,00, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat de către angajaţii unui hotel din municipiul Focşani cu privire la faptul că dintr-o cameră iese fum dens. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani, iar, după lichidarea incendiului de către pompierii ISU Vrancea, în interiorul camerei unde se manifestase incendiul a fost găsit cadavrul unei persoane”, a precizat IPJ Vrancea.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din judeţul Brăila.
Potrivit Poliţiei, în camera în care a fost găsit bărbatul nu se mai afla altă persoană, iar uşa era încuiată pe interior.
Cadavrul bărbatului a fost ridicat şi transportat la medicină legală.
sursa foto: Facebook/ Poliția Română
Daca nu este Kim Jong Oprishan, atunci e nasol.
Din nefericire nu a fost Oprișan 😔😔😔