Votul pro-avort din Irlanda: o revoluție socială

În urma alegerilor generale din 2011 din epoca austerității, care îl aduseseră la putere cu un vot covârșitor, premierul de la acea vreme, Enda Kenny, declara că Irlanda asistase la o „revoluție politică” care va schimba țara pentru totdeauna. În realitate însă, adevărata revoluție – care, ca întotdeauna, este una socială – a lovit prin urnele de vot vineri, aducând cu ea implicații mult mai vaste pentru țară și viitorul ei, scrie Irish Examiner, preluat de Rador.

În ciuda credinței general împărtășite că scorul referendumului va fi mult prea strâns pentru a putea fi anticipat, toate regiunile, toate clasele sociale, bărbați și femei și aproape toate grupele de vârstă au votat categoric pentru respingerea amendamentului opt [inclus în constituția Irlandei în 1983, el stabilea egalitatea dreptului la viață între făt și femeia purtătoare, echivalând în practică cu interdicția totală a avortului; la referendum nu s-a votat cu privire la avortul în sine, ci în privința abrogării amendamentului opt – n.trad.].

În antiteză perfectă cu votul de 66% în favoarea introducerii amendamentului opt în 1983, votul de vineri arată că țara a ajuns treptat pe o poziție total opusă celei de acum 35 de ani în această chestiune.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Și, odată cu votul, țara nu a primit doar o primenire cosmetică superficială ca în 2011, ci – ținând cont și de referendumul pentru egalitatea dreptului la căsătorie din 2015 – a schimbat ireversibil imaginea țării și, crucial, modul în care vor fi acum forțați politicienii să acționeze.
Dihotomia urban-rural, invocată atât de frecvent drept dovadă a faptului că o țară atât de mică poate avea cutume sociale atât de diferite, s-a prăbușit vineri, când votul rural de 63% pentru „da” aproape l-a egalat pe cel urban de 72,3%.

Diferența dintre grupele de vârstă, care, la fel ca cea urban-rural, este des amintită drept argument cum că țara ar fi divizată, poate fi în sfârșit dată uitării și ea, toate grupele de vârstă votând covârșitor „da”. E corect să afirmi că cei cu vârste peste 65 de ani au votat relativ clar „nu”, cu 58,7% contra 41,3%. Totuși, votul de 41,3% pentru „da” este el însuși semnificativ, având în vedere chestiunea în cauză.
Și, cuplat cu masivul „da” venit de la categoriile 18-24 ani (87,6%), 25-34 ani (84,6%), 35-49 ani (72,8%) și 50-64 ani (63,7%), nu poate exista nici un dubiu în privința opiniei publicului.

Și între clasele sociale abia dacă se sesizează diferențele, cu clasa mijlocie și clasa muncitoare sprijinind masiv „da” – situație evidențiată de faptul că în Dublin Bay South două zone dominate de aceste două clase au votat pentru „da” în proporție de 90%, respectiv 91%.
Și chiar dacă ne uităm la altă diviziune evidențiată de obicei în sondaje – bărbați și femei – răspunsul este tot un vot clar de „da”, 65,9% în cazul bărbaților și 72,1% în cazul femeilor.

Motivele pentru care a avut loc o cotitură atât de clară către o viziune socială liberală și marcată de compasiune rămâne să fie dezbătute.
Dar ceea ce nu poate fi dezbătut e faptul că această evoluție nu pare a fi nici măcar o decizie de moment influențată exclusiv de evenimente recente.

Conform unei analize detaliate a sondajelor exit-poll realizate de RTE, 76% din 3.000 de respondenți au declarat că ar fi votat oricând „da”, iar alți 8% au declarat că moartea lui Savita Halappanavar [imigrantă indiană de 31 de ani; a murit de septicemie în spital pentru că medicii au refuzat (conform legii) să-i inducă avortul – n.trad.], în urmă cu aproape șase ani, a fost lucrul care i-a convins să voteze „da”.  Doar 1% au menționat o decizie a adunării cetățenilor de anul trecut, alți 1% au fost convinși de dezbaterile partidelor din comitetele din Oireachtas [Parlamentul Irlandei – n.trad.], iar 12% de campania pentru referendum.

Legat de aceleași sondaje, unul din trei oameni au declarat că au votat „da” din cauza experiențelor prin care au trecut cunoscuți de-ai lor, ceea ce înseamnă că un nucleu al votului „da” a existat permanent.

Cum mesajul a fost atât de clar, aproape unanim și răsunător, întrebarea care va fi acum pe buzele tuturor este cum vor răspunde politicienii – și un anume partid în special [aluzie la Fianna Fáil, conservator – n.trad.] – la schimbarea prin care trece țara. Răspunsul e simplu pentru Fine Gael, întrucât 74,9% dintre simpatizanții lui au declarat la exit-poll că au votat „da”; pentru Sinn Féin (74,5%); pentru Partidul Laburist (80,3%); pentru Verzi (88,9%); și pentru Solidaritate-Oamenii Înaintea Profitului (82,1%). Însă pentru Fianna Fáil și Micheal Martin răspunsul va fi mult mai complicat.

Dacă votul de „da” reprezintă o masivă aprobare pentru poziția în favoarea lui adoptată de dl Martin, nu este clar dacă toți deputații și senatorii lui care au votat „nu” se vor da bătuți. Și, chiar mai important, având în vedere că 50,3% din simpatizanții lui Fianna Fáil au votat „nu”, apare întrebarea legitimă dacă baza lor electorală dorește ca parlamentarii să se conformeze.

La șapte ani după ce Enda Kenny revendica revoluția politică, schimbarea socială autentică a atins în sfârșit țărmurile Irlandei. Toate segmentele publicului s-au adaptat deja. Acum este de datoria politicienilor să le urmeze exemplul.

Traducere Rador: Andrei Suba

Foto: Facebook