Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Naţionala României a învins vineri, la Mioveni, reprezentativa Muntenegru, scor 3-0, în primul meci din Golden League 2025. A doua partidă din cadrul primului turneu va avea loc duminică, în compania Letoniei, transmite News.ro.
Scorul pe seturi a fost 25-19, 25-16, 25-19.
Urmează turneele din Spania, cu meciuri în compania gazdelor (14 iunie, 20.30) şi a Croaţiei (15 iunie, 20.30), respectiv în Croaţia, cu Cehia (19 iunie, 20.45) şi cu Portugalia (20 iunie, 18.00).
Turneul Final Four va avea loc la Brno (Cehia), în 5-6 iulie, iar câştigătoarea Golden League va fi recompensată de către CEV cu un premiu în valoare de 100.000 de euro. Obiectivul tricolorilor este calificarea la Turneul F4.
În pregătire pentru Golden League, tricolorii au disputat şi câştigat cinci partide amicale, două cu Finlanda şi trei cu Slovacia.
În toamnă, tricolorii vor evolua la Campionatul Mondial, la care s-au calificat după 43 de ani. România va juca în grupa B, în ordine, cu Polonia (13 septembrie, 16.30), cu Olanda (15 septembrie, 13.00), cu Qatar (17 septembrie, 05.30).