Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vladimir Putin a anunţat că va discuta cu omologul său american Donald Trump joi, 3 iulie, informează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
„Voi avea astăzi discuţii cu preşedintele american”, a declarat el în timpul unei vizite la o expoziţie, potrivit unor declaraţii difuzate de agenţiile de presă de stat ruse Ria Novosti şi TASS.
Cei doi lideri au vorbit deja de cinci ori la telefon de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, cu scopul de a pune capăt cât mai rapid conflictului din Ucraina şi de a reglementa relaţiile bilaterale.
În cursul ultimei lor convorbiri, la 14 iunie, Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump că este pregătit pentru o nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina. Cu toate acestea, nicio dată nu a fost încă stabilită cu Kievul.
Vladimir Putin şi Donald Trump au mai discutat şi despre războiul dintre Iran şi Israel.
Articolul continuă mai jos
Marţi, preşedintele francez Emmanuel Macron a fost cel care a vorbit la telefon cu Vladimir Putin pentru prima dată din 2022, marcând o ruptură şi mai mare a politicii de izolare a liderului de la Kremlin susţinută de europeni.