Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scăderea economică și creșterea inflației sunt consecințe ale acțiunilor guvernelor de până în 2025, spune Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului interimar Ilie Bolojan, după ce INS a anunțat creșterea inflației anuale în luna aprilie și scăderea PIB-ului în primul trimestru al anului, transmite MEDIAFAX.
„Noi acum plătim ceea ce s-a cheltuit în anii trecuți”, afirmă consilierul onorific Vlad Gheorghe, la RFI.
Vlad Gheorghe explică datele INS privind scăderea economică și inflația: „Din cauza panicii generale pe care noi o simțim în România, în economia reală (…), s-a văzut în facturi și în contracte amânate încă din ianuarie, pentru că instabilitatea asta, modul ăsta, mâine nu mai avem Guvern, mâine dăm jos se perpetuează, se duce mai departe în economie, oamenii nu mai vor să semneze contracte care li se par lor că nu sunt esențiale, încep să se gândească să amâne la plată facturi și ușor-ușor ajungem la așa ceva, la contracție economică”.
Întrebat dacă datele de la INS privind inflația dau apă la moară PSD, consilierul onorific al premierului demis a precizat: „Dacă aveau niște măsuri care să ducă inflația mai jos, deși dânșii sunt campioni absoluți și la inflație și la deficit, noi acum plătim ceea ce s-a cheltuit în anii trecuți, dar dacă oamenii care au produs acest dezastru economic aveau niște soluții, trebuiau să rămână la masă și să le implementeze, nu să plece. Plecarea asta ne ține într-o criză prelungită și teoretic, dacă e un dezastru, ei ajută să-l prelungească”.
INS a anunțat miercuri o rată anuală a inflației de 10,7% în luna aprilie și o scădere a PIB-ului de 1,5% în primul trimestru, față de aceeași perioadă din 2025.
Oricat s-ar stradui unii sa explice de ce suntem in situatia asta este inutil pentru multi, pentru cei de la sate care au oricum preturi mai mari ca la oras, educatia spune multe iar noi nu avem educatie financiara dar suntem campioni la spart seminte
De ce la masă cei care au produs dezastrul?
De ce nu la răcoare?
Ai dreptate!