G4Media.ro

Virgil Popescu: OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în…

sursa foto: Pexels

Virgil Popescu: OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial / Peste 70.000 de beneficiari, valoarea maximă a ajutorului de stat ajunge la 800.000 de euro pentru o companie

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează ca peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Energiei, care anterior a deţinut întregul portofoliu al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, transmite Agerpres.

„Veşti bune pentru cei din domeniul HORECA. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum şi unele măsuri fiscale”, a scris ministrul.

Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere.

Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000.

„Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Popescu.

Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiţi de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.

„Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a conchis oficialul guvernamental.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...