Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Viorica Dăncilă s-a prezentat sâmbătă, înainte de ora 9:00, la vot pentru referendum, susținând că și-a exprimat opțiunea pentru valorile în care crede.
„Consider că consultarea cetăţenilor este esenţa democraţiei, este datoria civică a fiecăruia dintre noi să ne exprimăm în legătură cu temele importante pentru societate. Tema familiei este una importantă pentru noi toţi. Am votat pentru valorile în care eu cred. Cred că este datoria noastră civică să ne exprimă punctul de vedere. Această consultare este expresia democraţiei şi cred că fiecare dintre noi avem datoria să ne exprimăm într-un fel sau altul”, a declarat Dăncilă după vot.
Ea a spus că și liderul PSD, Liviu Dragnea, urmează să voteze.
”Am vorbit cu domnul președinte Dragnea și dânsul va veni să voteze, poate puțin mai târziu”, a adăugat Dăncilă.
Foto: Inquam Photos / George Călin
a votat la liceul Jean Money..dupa cum are zice veorica. profetic…cel mai prost din curtea scolii
Bravo Viorica!
Viorica te iubim, că ca tine nu gasim!
Eiii… ce vremuri ! Nu mai voteaza Vasilica in cartierul (satul)Tamasesti al orasului Videle, aflat la 5,6 km distanta de oras. Acum voteaza la Jean Monnet, unde pana in 1989 votau toti stabii din PCR iar dupa 1989 au votat stabii din FSN !
PS. Unde esti, mama, sa ma vezi ? Ziceai ca sunt o proasta, ca nu-s buna de nimic…ca face cine vrea, ce vrea din mine !! 😉 😉 😉
Ménage à trois cu Dragnea, yek