G4Media.ro

Violeta Alexandru: Eu sunt pregătită săptămâna viitoare să intru în Guvern cu…

sursa foto: Facebook

Violeta Alexandru: Eu sunt pregătită săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că alocaţiile copiilor vor creşte şi că este pregătită ca săptămâna viitoare să se prezinte în Guvern cu o propunere de creştere a alocaţiilor. Ministrul a adăugat că premierul i-a solicitat să pregătească documentele în acest sens, transmite News.ro.

Violeta Alexandru a fost întrebată, marţi seară, la B 1 TV despre creşterea alocaţiilor şi a afirmat: ”Premierul m-a rugat să mă pregătesc în acest sens şi permiteţi-mi să am în primul rând o discuţie cu domnia sa. În mod evident, suntem conştienţi de decizia Curţii şi vom găsi o soluţie şi aici. PNL este partidul care a crescut alocaţiile, adică nu e vorba că nu înţelegem sau că nu suntem conştienţi că există această nevoie, dar să dublezi, eu vă spun, la minister, în fiecare dimineaţă am proiecte PSD două teancuri, două teancuri de proiecte legislative să dublăm, să triplăm, să dublăm, să triplăm. Orice are nevoie de mai mult în ţara aceasta, în mod cert. Problema este că atât este bugetul, iar din el trebuie să acoperi toate aceste nevoie. A dubla peste noapte fără să spui de unde, a face gesturi dublu, triplu, nu e o abordare responsbilă. Prin urmare, premierul mi-a cerut să fiu pregătită în acest sens”.

În ceea ce priveşte declaraţiile unor lideri ai PSD cum că dublarea alocaţiilor nu reprezintă o sumă ”astronomică”, ministrul Muncii a declarat că ”să spui dublu, triplu este o abordare profund iresponsabilă”.

”Nu este mult şi PNL, nu PSD, în aceşti ani a generat o creştere a alocaţiei, tocmai pentru că ştim că nu este mult, dar să spui dublu, triplu este o abordare profund iresponsabilă. Da, vom creşte alocaţiile. Eu sunt pregătită săptămâna viitoare să intru în Guvern cu o creştere în privinţa alocaţiilor, dar o vom face cu siguranţă cât să fie sustenabilă în buget”, a mai declarat Violeta Alexandru.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Mami, ce se intampla? A venit Santa Klaus cu banalau de la Bruxelles si toti dati navala cu proiecte! Unde erai last weeks? Mai ales cand iti urla bezmeticul ala sa-i maresti pensia? Aveai vreun proiect? Sa scrii „Se poate” pe o foaia cand miliardele vin pe gratis poate orice beizadea locala de structurist. Jenant.

  2. „O crestere in privinta alocatiilor”? Ce inseamna asta in limba romana???
    Alo?!

  3. Cresterea alocatiilor va purta in Romania cresterea natalitatii in rindul tinerelor cu o etate cuprinsa intre 12-16 ani ,alocatiilor copiilor vor di un mijloc de supraviventa in randul acestei categorii.O alta categorie vor di familiile sarace care nu au nici un venit traind din aveste alocatii si ajutoare sociale. Dupa 20 de ani societatea româneasca va fi o societate a copiilor nascuti pentru interese economice.

    • Ai dreptate…..și totuși, ce sa facem? Natalitatea la noi (nu numai) este praf. Tu, om inteligent, nu faci copii. Fetelor tinere, hai sa nu le dăm bani…. Ce propui? Adică…. Am înțeles, in comentariul tău te plângi de-un aspect. Bine, dar ce crezi că este de făcut? Că, de plâns, ne putem scânci….

    • Emil-In Europa sunt state care dai un bon de Bani la nasterea copilului (ex.500€) si se sfirseste totul .Alicatii nu exista .cine vrea sa faca Copii II creste cine nu nu-i face. Sunt alte mijloace de a ajuta familiie dindu-le un ajutor in Bani pentru crede si gradinite .Eu imi spun parerea si respect la randul meu parerile voastre.

    • Emil- Ajutorul in Bani vine dati de carte stat doar daca copilul frecventeaza cresa Sau gradinita.

    • Aberatii savante. Majoritatea tarilor UE au un “universal child cash benefit”. Ca o fi 2 tari care acorda scutiri de taxe si a treia care vrea 10 hartii sa ti-o dea e irelevant.Chiar nu conteaza aberatiile voastre savante. Daca chiar credeti ca cineva se imbogateste cu 300 de lei pe luna in loc de 150 ca acum si cu un copil in brate sunteti chiar demni de mila!

  4. Interesant că în privința pensiilor speciale, acelea de 5 ori mai mari decat ale pensionarilor de rând, nu aveți nimic de adăugat. Pentru alea sunt bani, pentru copii nu.
    Daca doriți, găsiți surse de finanțare. Adevărul este că nu vreți!

  5. Dupa ce i-a imprumutat.catu pe 30 de ani, degeaba le arunci praf in ochi!!! Copiii sunt deja amanetati pt pensii speciale si salarii de bugetari de lux!!!

    • Ce le mai stii tu!

      Ia uite ce i-a imprumutat Dancila si Orlando pe romani, de exemplu, in 2019 cand Economia Romaniei DUDUIA ca nicaieri in Lume, de 2 Ori Sume uriase in Miliarde Euro, , prima data in 31 Martie 2019 a luat 3 Miliarde Euro pe 30 de ANI, iar a 2-a oara in 10 Iulie 2019 inca 2 MIliarde Euro tot pe 30 de ANI!
      Daca stii sa socotesti, pune si Dobanda, cea mai ridicata din UE!
      In plus, sa STII(sigur, NU stii!), aceste 5 Miliarde au fost Imprumutate EXECLUSIV pentru Cheltuiielile CURENTE(cum sec anunta fiecare Comunicat al Minsietrului de Finante!), adica pentru Plata Salariilor bugetarilor, a pensiilor si a Scadentelor la Imprumuturile anterioare!
      Deci, Economia Romaniei DUDUIA iar Romania NU avea BANI pentru a Plati Salariile bugetarilor si pensiile si Scadentele la Imprumuturile anterioare, desi PSDragnea NU a construit NIMICV, o caramida NU a pus in cei 3 ANI!
      Ai habar unde-a ascuns Dragnea BANII din Economia care DUDIA in timp ce Guvenrul se imprumuta aproape zilnic in Lei de la Bancile interne si de 2 ORI in fiecare An in Euro de pe Piata Externe, la Dobanzille cele mai mari din UE!
      ” Victor Ponta: Împrumutul de 3 miliarde de euro are cel mai mare cost din istoria României
      31.03.2019.
      Împrumutul de 3 miliarde de euro atras recent de Guvern „are cel mai mare cost din istoria României”, dobânda fiind de aproximativ 2,2 miliarde de euro, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele Pro România, V. Ponta.
      El a vorbit despre împrumutul „de 3 miliarde de euro pe care Guvernul, Ministerul de Finanţe l-a luat într-o singură zi”. „Pe lângă valoarea sumei, cu siguranţă este cel mai mare împrumut luat într-o singură zi de România, 3 miliarde de euro, este cel mai lung termen, de 30 de ani, şi are cel mai mare COST din istoria României (…), azi când vorbim o să plătim o DOBANDA de 2,2 miliarde pe parcursul creditului”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.

      Totodată, liderul Pro România a afirmat că respectivul credit a fost luat pentru „cheltuieli curente”.

      „Dacă acest credit se lua pentru o investiţie (…), este un împrumut pe care eu l-aş fi lăudat (…). Din păcate, după cum ştiţi, cei 3 miliarde sunt pentru Cheltuieli CURENTE, adică pensii, salarii şi alte cheltuieli… se duc, NU rămâne NIMIC în urma lor. Rămâne doar o Datorie de 5,2 miliarde pe care trebuie să o plătim cu toţii”, a punctat Ponta.
      El a afirmat că, dacă un asemenea credit ar fi fost făcut pentru un proiect anume, România s-ar fi putut împrumuta de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) sau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
      https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-imprumutul-de-3-miliarde-de-euro-are-cel-mai-mare-cost-din-istoria-romaniei-1106588

      Nu mai comentati daca nu sunteti in stare sa va documentatI!

    • Ia citeste, priceputule, cat a IMPRUMUTAT Guvernul dancila in 2028:
      21 Iunie 2019, ADEVARUL: „Cât a împrumutat România în 2018 pentru finanţarea Deficitului bugetar. Eurostat: Jumătate din împrumuturi sunt făcute în afara ţării.
      Anul trecut, România s-a împrumutat pentru a finanţa Deficitul bugetar în principal din surse interne prin emisiuni de titluri de stat lansate pe piaţa internă şi în completare din surse externe, potrivit Raportului anual al Ministerului Finanţelor Publice.
      Potrivit Raportului, instrumentele de datorie în anul 2018 pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice au fost:
      — 1. De pe piaţa internă a fost atras un volum total de 47,8 miliarde lei, din care Licitaţii de titluri de stat pe piaţa interbancară: a fost adjudecată suma de 42,9 miliarde lei şi respectiv 612 milioane euro, reprezentând un total de aproximativ 45,78 miliarde lei. Titluri de stat pentru populaţie: pe parcursul anului 2018 au fost lansate 3 emisiuni de titluri de stat destinate populaţiei prin programul TEZAUR, în lunile iulie, august şi decembrie, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, totalizând 2 miliarde lei lei.
      – 2. De pe piaţa EXTERNA a fost atrasă suma de 3,75 miliarde euro şi 1,20 miliarde dolari, prin 3 emisiuni de euroobligaţiuni, astfel:
      – In data de 8 februarie 2018 a fost atrasă suma totală de 2 miliarde euro prin intermediul unei tranzacţii cu 2 tranşe, din care 750 milioane euro printr-o nouă emisiune cu maturitate de 12 ani (randament de 2,585%, cu un cupon de 2,50%) şi 1,25 miliarde euro printr-o nouă emisiune cu maturitate de 20 ANI (randament de 3,45%, cu un cupon de 3,375%), în condiţiile unei cereri totale de 4,5 miliarde euro;
      – In data de 15 iunie 2018 a fost realizată prima tranzacţie de preschimbare de datorie a României, prin emiterea de euroobligaţiuni în dolari cu maturitatea de 30 ANI, cu un volum de 1,2 miliarde dolari, din care suma de 231 milioane dolari a fost utilizată pentru răscumpărarea anticipată a unei serii de euroobligaţiuni denominată în dolari scadentă în 2022. Cererea totală pentru noua emisiune a totalizat 1,8 miliarde dolari;
      – In data de 11 octombrie 2018 a fost atrasă suma totală de 1,75 miliarde euro prin intermediul unei tranzacţii cu două tranşe, din care 1,15 miliarde euro printr-o nouă emisiune cu maturitate de 10 ANI(randament de 3,029%, cu un cupon de 2,875%) şi 600 milioane euro printr-o nouă emisiune cu maturitate de 20 ani lung (randament de 4,234%, cu un cupon de 4,125%), în condiţiile unei cereri totale de 2,8 miliarde euro.

      Datoria publică pe ultimii 4 ani + estimarea pe 2019:
      2015 – 269,151 miliarde lei
      2016 – 285,553 miliarde lei
      2017 – 301,158 miliarde lei
      2018 – 330,047 miliarde lei
      2019 – 362,623 miliarde lei (cifră asumată de Guvernul Dancila!)
      https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/cat-imprumutat-romania-2018-finantarea-deficitului-bugetar-eurostat-jumatate-imprumuturi-facute-afara-tarii-1_5d0cbb32892c0bb0c69facdb/index.html

  6. Mai tineti minte scandalul Maririi alocatiilor in vrmea lui Dragnea in 2019, cand Economia DUDUIA ca nicaieri in lume?!
    Mi-e sila sa mai scriu, citit aici cum escrocii din PSD au reactionat in Februarie 2019 la propunerea PNL de crestere a alocatiilor copiilor, cum incarceratul Dragnea INVOCA „regulile si legislatia financiar-bugetara”(!!!) si sarind in sus ca PNL nu a identificat SURSA de FINANTARE, uitati-va cata ipocrizie la acesti nenorociti care de 30 de ANI distrug Romania:
    https://www.mediafax.ro/social/scandal-in-parlament-majorarea-alocatiei-pentru-copii-ramane-valabila-dar-se-schimba-sursa-de-finantare-dragnea-amendamentul-demagogic-deficitul-bugetar-creste-la-2-76-17875645
    Javre ordinare!!

    • Daca ai o imagine de ansamblu , pornind sau incepind cu momentul in care dizolvarea parlamentului nu a fost posibila si pasii ulteriori ai tuturor celor din clasa politica , cu mici exceptii , nu putem decit sa admiram planul atit de elaborat si de bine pus in practica .Evident, nu stim finalul, putem doar sa il banuim , oricum ne lamurim curind .

  7. Un prim test pentru guvernarea PNL. Lucurile sunt foarte clare ,daca nu maresc si pensiile si alocatiile in cuantumul deja stabilit de fostele legi PSD si de deciziile CCR , pierd alegerile si asta este , PNL dispare din istoria recenta a partidelor la fel ca PNTCD, Si cei mai fideli sustinatori PNL(unul asa ca mine ) se vor revolta , din simplu motiv al neputintei aratate de PNL si PSD va cistiga exact ca in 2016 (totul a fost pregatit din timp pentru asta ), iar urmarile si la nivel de presedintie sunt deja de anticipat, daca PSD cistiga alegerile. Din nefericire nici USR nu reprezinta o alternativa , dar greul va cadea pe presedinte, ce in urma presupuselor actiuni de marire etapizata sau partiala(asta a aratat pina acum guvernul ) va fi perceput ca perdant , mai ceva decit guvernul Orban . Unica solutie , ce face din PNL un cistigator, este marirea pensiilor si alocatiilor , totodata cu punerea in evidenta a necesitatii marii in cotele stabilite de lege , de catre presedinte, care ar trebuie sa se adreseze personal natiei si guvernului aratind aceasta urgenta si necesara actiune . Urmare a cererii imperative a presedintelui – guvernul prin ministrul sau de finante , identifica aceasta posibilitate si premierul pune in practica cerintele legale , modalitate care scoate PSD din acest joc politic si care aduce cetateanul la urne , favorabil doar PNL , restul de partide nemaiavind nici ce spune, nici ce cere, nici ce arata . Daca nu ,eternitatea poate va aminti cite ceva despre existenta PNL.

    • D-na Alexandru declansati d-voastra, conform seriozitatii de care dati dovada , aceasta nevoia de marire toatala a pensiilor si alocatiilor cu riscurile de riguare , riscuri care insa vor putea fi diminuate imediat dupa cistigarea alegerilor . Daca nu faceti asta pierdeti si alegerile si impotrivirea, chiar daca este partial corecta econoimic ,va fi folosita electoral de restul partidelor .

    • „Din nefericire nici USR nu reprezinta o alternativa”? De ce?

    • Vali , USR nu reprezinta o alternativa, dintr-un singur motiv sau hai sa zicem din doua motive si anume , presedintele nu va gira decit un guvern PNL , iar USR – din nefericire nu a dorit sa intre la guvernare, in acel moment stiut de toti , mizind pe o erodare a PNL, actiune ce duce catre o alta intelegere mai degraba de stinga a lucurilor .

  8. Ce chestie , un guvern Orban minoritar , pus in functiune de o majoritate PSD, ALDE, UDMR (unde oare mai este acum UDMR) se confrunta cu o motiune de cenzura , a celor care l-au pus in functie ,taman in momentul in care fondurile de la UE au fost aprobate . Concomitent se confrunta si cu o majorare de pensii si alocatii ce fac parte dintr-o decizie anterioara tot a PSD-ALDE- UDMR. Ce intimplare minunata . Dar va las pe voi sa extrageti concluziile .

  9. O parere doar .PNL va mari totul conform legii . Presedintele va cere solutii clare pentru a se face aceasta marire . PNL va face marirea totala concomitent cu cererea adesata populatiei ca aceasta marire sa fie sustinuta la vot si ca parte a masurilor dificile , dar necesare si viitoare, ce ar trebui luate de viitorul parlament si viitoarea guvernare de dreapta super majoritara . Daca populatia accepta, totul este facubil . Cred ca stiti cu totii ce masuri viitoare trebuiesc luate pentru a compensa aceasta marire .Este necesara aceasta cerere catre populatie , pentru a elimina discursul PSD , ce isi va atribui altfel toate meritele posibile si imposibile .

  10. Asta e dilie sau e secretara de serviciu?
    Ce putere are ea cand vbm de o masura pur fiscala?
    Ea doar executanta si cam atat.

    Incep sa cred ca e un fel de Olguta a PNLului