Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mii de oameni au ieșit, sâmbătă, în Viena, să protesteze faţă de restricţiile impuse de de guvernul austriac, în contextul pandemiei de coronavirus, relatează news.ro
Austria, o ţară cu 8,9 milioane de locuitori, se află în a treia perioadă de lockdown, în care sunt deschise doar magazinele esenţiale. Ţara a raportat până acum aproape 390.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi aproape 7.000 de decese cauzate de Covid-19.
Experţi în sănătatea publică au afirmat, după o întâlnire cu oficiali din guvern, că rata infecătrilor este prea mare ca să se ia în calcul relaxarea restricţiilor în acest moment.
Sursa: Captura/ Protest/
Twitter
👎
Tu redefinești prostia, hăndele.
„Cine spune, ala este…”
Foarte bine
Fac primul meu comentariu pe aceasta pagina, pentru că pur și simplu nu mă pot abține să nu îi spun lui Barbu Gh că e un mare idiot, care habar nu are despre ce vorbește.
Începe lumea să se deștepte, să realizeze că nu este nici-o „pandemie”!?
CĂ-I DOAR O URIAȘĂ BATJOCURĂ LA ADRESA CETĂȚENILOR?
Dovezi?
De trolii pisdisti si am dat de astia aurari.
ca aiuritul asta de barbu e prost? nu ne mai trebuie dovezi 🙂
50.000 astia sunt negationistii, pana la cateva milioane de are Austria isi vad de treaba lor…Toate tarile au Haurolaci de ii avem si noi…
O planeta intreaga incearca sa gestioneze criza medicala in raport cu cea economica,incearca sa limiteze raspandirea virusului pentru ca spitalele pline cu oameni „raciti” care totusi se sufoca impiedica accesul bolnavilor cronici la tratament iar barbu gh inca debiteaza teorii conspirationiste pentru care sper ca e platit pentru ca altfel are nevoie de un consult psihiatric.
Incepe sa putã treaba cu karkalatele! Oile incep sa muşte!
A pus-o Dughin sa saboteze rezistenta antivirala a Dacului Liber. Ori, la Muzeul de Istorie din Viena e o sala plina cu bratari dacice.
Vienezii sunt cei mai mari daci, si s-au intors la Sarmisegetuza ca uitasera acolo niste cherestea.
Văleu
Adunarile astea de oameni cu aceleasi surse de informare(unu’de pe net care avea nevoie de click-uri),nu erau posibile fara Zuckerberg ,era greu sa localizezi si apoi sa contactezi 10.000 de naivi sa iasa in strada si sa strige ce le zici tu de la caldurica din fata tastaturii.
Noi suntem cei mai naivi,prosti si usor de manipulat😀Nu iesim in strada pt botnita si falimentarea economiei,tarii…stam si inghitim tot:))…