Home » Orașul meu » Timișoara » VIDEO&FOTO | S-a deschis târgul de Paște din Timișoara: decorațiuni inedite în centrul orașului, între care ouă uriașe și un iepure gigantic de 8 metri lungime

VIDEO&FOTO | S-a deschis târgul de Paște din Timișoara: decorațiuni inedite în centrul orașului, între care ouă uriașe și un iepure gigantic de 8 metri lungime

33099
Târgul de Paște de la Timișoara | FOTO: Ștefan Both
Ascultă articolul

Tradiționalul Târg de Paște din Timișoara, ajuns la ediția a 17-a, și-a deschis oficial porțile vineri, 27 martie, chiar dacă încă se mai fac amenajări. Anul acesta vorbim de noutăți absolute când vine vorba de decorațiunile de Paști. Printre ele se află și un iepure gigantic, de opt metri. În Piața Sfântul Gheorghe a fost amenajat un labirint pentru copii, în Piața Libertății este o tablă uriașă de șah, dar sunt locuri în care se poate juca și celebrul X și O.

- articolul continuă mai jos -

„Partea cea mai importantă nu este neapărat comerțul, cât împodobirea orașului în așteptarea sărbătorilor. Așa că se cuvine să vorbim de decorațiunile noi care au apărut în oraș. Din ce se vede până acum, au atras atenția trecătorilor. Foarte multă lume fotografiază. Aceasta este marea noutate, realizarea unor decorațiuni noi pentru această primăvară. Cu iepurașul uriaș a fost o mică problemă la scoaterea din atelierul artistului. Are opt metri lungime și a fost realizat de Ciprian Tauciuc, un artist butafor cunoscut în Timișoara. Însă mai multe locuri din Timișoara sunt numai bune pentru fotografii inspirate de pus pe Instagram, Facebook sau TikTok. De la portalul cu fundă de la intrarea în târg, la labirintul gigantic din Piața Sfântul Gheorghe, tot ce este în Piața Unirii. Cam fiecare decorațiune în sine poate fi un foto corner pentru cine își dorește fotografii frumoase în târg”, a declarat Camelia Fetița, directorul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Târgul de Paște de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Ouă uriașe de Paște, decorate de artiști

Una dintre cele mai fotografiate locații din Piața Victoriei este o instalație spectaculoasă cu 30 de ouă uriașe de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte din Timișoara și de artiști locali consacrați, montate pe socluri. Printre artiștii care au pictat aceste ouă se numără Bajko Attila, Rita Hertz, Diana Caplea, Gabriel Botnariu sau Reghina Damian.

Târgul de Paște de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Gastronomie și produse artizanale

În Piața Libertății este zona de gastronomie – cu preparate fast-food, burgeri, pizza, cartofi prăjiți, langoși sau plăcinte, colaci secuiești, gogoși ori vin – și zona de meșteșuguri. Aici sunt și produsele aduse de meșteșugari, de la ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, aranjamente florale, până la obiecte decorative.

Târgul de Paște de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Anul acesta nu există o scenă pentru concerte, dar totuși vor avea loc evenimente în diverse piețe ale Cetății. Duminică, studenții Facultății de Muzică din Timișoara vor susține un spectacol în Piața Unirii, în 5 aprilie va avea loc un spectacol stradal itinerant de Florii, pe traseul Catedrala – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii, iar în 13 aprilie, în Piața Sfântul Gheorghe, va avea loc un concert cu Tania Turtureanu.

Târgul de Paște de la Timișoara FOTO Ștefan Both

Târgul de Paște de la Timișoara, organizat în acest an de Primărie, prin Casa de Cultură a Municipiului, Visit Timișoara și Centrul de Proiecte Timișoara, va fi deschis până în 14 aprilie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole